Ştiri locale

Vindea petarde şi rachete în apropierea unei grădiniţe din Sfântu Gheorghe

Polițiștii covăsneni au intensificat în această perioadă activitățile pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite cu materiale și articole pirotehnice. Astfel, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă polițiștii acționează pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă prevederile legale privind deținerea și comerțul cu obiecte pirotehnice.

Astfel, la data de 21 decembrie 2016, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat de 40 de ani care oferea spre vânzare, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, chiar în apropierea unei grădinițe, obiecte pirotehnice. Asupra lui polițiștii au descoperit circa 630 bucăți de articole pirotehnice – petarde de diferite dimensiuni, rachete – făcând parte din categoriile F2 și F3 a căror deținere, comercializare și folosire este interzisă persoanelor fizice.

Bărbatul este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor asupra pericolului pe care îl reprezintă obiectele pirotehnice. Reamintim faptul că articolele pirotehnice de divertisment se împart în patru categorii (de la F1 la F4), cetățenilor fiindu-le permis să dețină și să folosească doar articole făcând parte din categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă. Sunt excluse din această categorie orice fel de petarde, pocnitori sau artificii care reprezintă un real pericol pentru integritatea corporală a persoanelor, dar și pentru bunuri, fiind incluse în categoria F2.

Articolele pirotehnice făcând parte din categoriile F3 și F4 au o încărcătură mare de exploziv și sunt folosite, de obicei, de către pirotehniștii autorizați în cadrul jocurilor de artificii autorizate.

Mai există și categoriile T1, T2 și P1, P2 care sunt articole pirotehnice de scenă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice se poate realiza doar de către persoane juridice autorizate în acest scop. Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articolele pirotehnice, trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din categoriile F2 – F4. Acestea pot deține și folosi articole pirotehnice din categoria F1 tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa.

Potrivit Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi cu modificările ulterioare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Contravenţiile sunt prevăzute de art. 38 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi cu modificările ulterioare.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice, în cazul acestora limitele minime şi maxime ale amenzilor majorându-se cu 100% .

(IPJ Covasna)

Foto arhiva

Publicitate
banner we radio