Ştiri

Viktor Orbán vine în România pentru semnarea unui contract în energie

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va veni în România pe 17 decembrie pentru a participa la semnarea contractului privind rețeaua electrică Azerbaidjan – România – Ungaria via Georgia, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Bertalan Havasi, citat de publicația Nepszava. E prima vizită a lui Viktor Orban în România după discursul de la Băile Tușnad, taxat dur în luna iulie de președintele Klaus Iohannis, scrie g4media.ro.

La semnarea contractului sunt aşteptaţi şi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev.

Premierul Orbán a criticat la Băile Tușnad „amestecul” de rase europene și non-europene, într-un discurs care a atras imediat indignarea partidelor de opoziție și a politicienilor europeni. „Noi (n.r. maghiarii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Orbán. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”, a spus Orban. El a atacat de asemenea dur Uniunea Europeană.

În replică, președintele Klaus Iohannis a criticat dur declarațiile într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni: ”Este greșit, este o eroare majoră și este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scenă publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai teribilă catastrofă a secolului XX – la al doilea Război Mondial. Este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă și nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie pentru ași motiva orice demersuri politice interne sau externe. Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă antieuropeană. Aceste lucruri sunt valabile, cele ce le-am spus, că este eronat, greșit și inacceptabil indiferent unde s-ar afla această scenă. Faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania este o problemă pentru noi și reacțiile spațiului public au arătat că este o problemă pentru noi”.

Premierul Viktor Orban este cvasi-izolat la nivel internațional atât din cauza atacurilor la statul de drept pe plan intern, cât și a alianței cu Vladimir Putin. Budapesta nu mai este vizitată de aproape nici un lider european, iar premierul Orban este invitat extrem de rar în capitalele occidentale.

Cu doar două săptămâni în urmă, Viktor Orban a declanșat un nou scandal cu vecinii Ungariei, printre care și România, după ce a purtat un fular cu harta Ungariei mari, ce includea și Transilvania. Revizionismul istoric este parte a ideologiei FIdesz, partidul condus de Viktor Orban.

Pe de altă parte, România a întreținut relații strânse cu puterea de la Budapesta, în ciuda provocărilor constante. Președintele Klaus Iohannis a primit-o la Cotroceni pe președinta Katalin Novak, în timp ce miniștrii de Externe Bogdan Aurescu și Peter Szijjártó organizează constant întâlniri la Budapesta și București.

Publicitate
banner we radio