Ştiri locale

Viitorul sistemului de învățământ, dezbătut la Liceul de Arte din Sfântu Gheorghe

Şcolile din România au început dezbaterea viziunii „Educația ne unește”, pe care Ministerul Educației a propus-o în data de 29 martie. O astfel de dezbatere a avut loc, marți, 14 mai, și la Liceul de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, unde mai mulți profesori și reprezentanți ai părinților, membri ai Consiliului de Administraţie, s-au adunat pentru a analiza şi pentru a-și spune opiniile despre proiectul supus dezbaterii publice.

Dacă va fi aprobat, acesta ar urma să introducă ideea învăţământului gratuit şi obligatoriu pentru toţi copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, iar sistemul de învăţământ va fi reorganizat complet, prin renumerotarea anilor de școală (3 ani de grădiniţă, 9 ani de şcoală generală şi 3 ani de liceu), introducerea mai multor tipuri de bacalaureat, eliminarea anumitor ore, sau renunţarea la calificativele acordate elevilor din ciclul primar.

De asemenea, profesorii debutanți ar urma să parcurgă un an de practică pedagogică „sub tutelă”.

„Se dorea o dezbatere publică, iar părerea celor implicați în sistemul de educație este foarte importantă. Părinții, alături de elevi, sunt cei mai importanți factori ai sistemului de educație”, ne-a precizat directorul adjunct al Liceului de Arte „Plugor Sándor”, Roxana Naum.

Discuțiile au generat numeroase întrebări și nemulțumiri, printre problemele semnalate de cei prezenți fiind și faptul că elevii sunt supraîncărcați cu informații care nu le folosesc, în contextul în care instituția este una cu specific vocațional-artistic, că manualele sunt, în fiecare an, pline cu greșeli, sau că renunțarea la calificative sau evaluări în cazul elevilor de clasele mici din ciclul primar (clasele I-III) îi va face pe aceștia să nu mai fie la fel de motivați să învețe.

„Nici nu vreți să știți câte hârtii avem de făcut pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pe care în final le ținem câțiva ani arhivate. Le văd părinții, dar copiii nu știu ce note au, cum s-au descurcat, ce rost a mai avut să dea acea evaluare. Nu va mai exista motivație din partea elevilor să învețe, pentru că vor spune că nici așa nu le sunt trecute notele, procesul de corectare este foarte laborios, iar la final am muncit degeaba”, spun aceștia.

Patru tipuri de bacalaureat, în funcție de profilul liceului

Cu toate acestea, profesorii admit că proiectul are şi părţile sale bune, una dintre ele fiind introducerea examenul de bacalaureat diferențiat, în funcție de profilul liceului pe care elevii îl urmează.

Concret, proiectul propus spre dezbatere de Ministerul Educației prevede introducerea a patru tipuri de examen: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenții programelor de studii liceale de științe), Bac A2 (pentru absolvenții programelor de studii liceale socio-umaniste) și Bac V (pentru absolvenții programelor de studii liceale vocaționale).

Pentru absolvenții programelor de studii liceale de științe, examenul ar consta în probe la limba română, limbă străină, matematică, fizică/chimie/biologie și o probă de creativitate/ aptitudini; iar pentru cei ai liceelor socio-umaniste, în probe la limba română, o limbă străină, istorie, filosofie/logică/sociologie și o probă de creativitate/ aptitudini.

Absolvenții liceelor de arte și meserii ar urma să susțină probe la limba română, o limbă străină, o probă specifică și o probă de creativitate, în vreme ce elevii care au terminat licee tehnologice ar avea doar posibilitatea de a urma forme de pregătire profesională continuă, examenul constând în probe la limba română, limbă străină și științe.

După încheierea dezbaterilor, directorii instituțiilor de învățământ vor face o raportare către Inspectoratul Școlar Județean şi către Ministerul Educației, în care vor comunica rezultatele.

„Propunerile le vom trimite mai departe, pentru că după fiecare activitate responsabilul trebuie să întocmească un raport pe care să îl trimită, împreună cu propunerile părinților, către Ministerul Educației. Unele dintre propuneri sunt utile, rămâne de văzut ce va fi pus în aplicare. Fiind un liceu cu specific, multe dintre materii îngreunează. Spre exemplu, până în clasa a X-a elevii fac fizică, biologie, chimie, și poate că ar fi util ca aceste materii să fie scoase din programă începând cu clasa a IX-a, iar elevii să se concentreze mai mult pe partea artistică dacă au ales acest domeniu”, ne-a mai spus directorul adjunct al Liceului de Arte.

Documentul lansat de ministrul Educației Ecaterina Andronescu are 22 de pagini şi a fost publicat pe site-ul Ministerului, edu.ro.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio