Ştiri locale

VIDEO. Programări online la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe va introduce, începând cu data de 1 noiembrie, sistemul de programări online pentru consultaţiile medicale din Policlinică, a anunţat conducerea instituţiei.

Managerul Spitalului, András-Nagy Róbert, a declarat că anual în Policlinică sunt acordate circa 100.000 de consultaţii, iar măsura este menită să îmbunătăţească serviciile oferite pacienţilor.

Publicitate

El a precizat că, până acum, programările au putut fi făcute telefonic sau personal, la ghişeu, iar aceste modalităţi vor fi menţinute în continuare, în paralel cu programările online.

„De la 1 noiembrie, pacienţii se pot programa la Policlinică şi prin platforma online de pe site-ul spitalului nostru, www.spitfog.ro. Aceştia pot alege medicul şi intervalul orar în care vor să se programeze. Noutatea faţă de alte spitale este că această platformă are un modul subsidiar prin care şi medicii de familie pot să programeze pacienţii direct din cabinetele lor. Noi credem că acest sistem de programare online va aduce un plus atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Am vrut să fie cât mai simplu pentru utilizatori, adică programarea poate fi făcută în 2-3 minute”, a afirmat András-Nagy Róbert.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio