Ştiri locale

VIDEO. Prefectura Covasna va evalua pagubele provocate de inundaţii şi posibilităţile de despăgubire

Prefectura Covasna va evalua în cursul acestei săptămâni valoarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice din ultima perioadă, în urma cărora au fost afectate mai multe gospodării, terenuri şi drumuri.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat miercuri că, deşi judeţul Covasna s-a aflat sub atenţionări de cod roşu, cursurile de apă importante, respectiv Râul Negru şi Oltul, nu au creat probleme deosebite, în schimb pe pâraiele mici s-au creat viituri şi au provocat pagube în mai multe localităţi.

Publicitate

„Sunt câteva localităţi mai afectate şi anume Brăduţ, Breţcu, Ojdula şi Băţani. Şi la Târgu Secuiesc au fost probleme. Nu avem locuinţe distruse, dar avem locuinţe afectate, 43, dintre care foarte multe în localitatea Breţcu, afectate în special prin faptul că a intrat apa în beciuri. De asemenea, gospodării afectate şi anexe gospodăreşti, în localitatea Mărtănuş din comuna Breţcu şi în localitatea Herculian din comuna Băţani. Şi terenurile agricole au fost afectate, în total 1521 de hectare, dar nu neapărat numai de inundaţii, ci au fost şi fenomene care au afectat culturile, respectiv căderi masive de grindină. Cele mai multe sunt la Târgu Secuiesc, 756 hectare şi la Ojdula, 681 precum şi fâneţe, 217 hectare”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

Potrivit acestuia, în urma viiturilor au fost afectaţi doi kilometri de drum judeţean în localitatea Brăduţ, câteva drumuri comunale la Brăduţ, Filia şi Ojdula, iar un pod dintre Ojdula şi Mărtănuş a fost distrus complet.

„Această situaţie este realizată pe baza rapoartelor operative întocmite de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi astăzi, mâine şi poimâine, pe zone, comisia constituită la nivelul Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se află în teren pentru evaluarea tuturor pagubelor şi atunci vom putea să dăm mai multe informaţii. Sigur, după evaluare vom vedea şi ce măsuri pot fi luate la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru despăgubirea celor afectaţi”, a mai spus prefectul.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio