Ştiri locale

VIDEO. Plângere pentru îndepărtarea inscripţiei de pe Colegiul Székely Mikó din Sfântu Gheorghe

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a fost somată de către Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ACDE) să îndepărteze inscripţia cu numele Colegiului \’Szekely Miko\’, scrisă exclusiv în limba maghiară, de pe frontispiciul acestei instituţii de învăţământ.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat marţi că a primit, în urmă cu o zi, o plângere prealabilă pentru a îndepărta inscripţia în decurs de 30 de zile, în caz contrar urmând să fie acţionat în judecată.

Publicitate

Antal Arpad a menţionat că inscripţia de pe acest liceu a existat şi în urmă cu peste o sută de ani, lucru pe care îl poate dovedi cu fotografii din acea vreme şi va lăsa justiţia să se pronunţe în această cauză.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că şi el a primit recent o adresă de la asociaţia amintită, prin care era avertizat cu privire la faptul că denumirea în limba maghiară a instituţiei trebuie postată, conform legii, sub denumirea în limba română şi nu lateral, aşa cum se află în momentul de faţă pe frontispiciul clădirii. Tamas a explicat că arhitectura clădirii nu permite poziţionarea în alt fel a inscripţiilor.

(Agerpres)

Declaraţiile primarului Antal Árpád, dar şi ale preşedintelui CJ Covasna, Tamás Sándor, pe acest subiect le vedeţi mai jos:

Publicitate
Publicitate
banner we radio