
VIDEO. Lista PNL Covasna pentru Camera Deputaţilor, deschisă de o tânără în vârstă de 28 de ani
Lista de candidaţi a Partidului Naţional Liberal (PNL) Covasna pentru Camera Deputaţilor este deschisă de o tânără în vârstă de 28 de ani, Corina Bote din Sfântu Gheorghe, iar cea pentru Senat, de juristul Gheorghe Tabalai din oraşul-staţiune Covasna.
Corina Bote a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că lista pentru Camera Deputaţilor, pe care se mai regăsesc actriţa şi regizoarea Mirela Bucur, omul de afaceri Constantin Pătru şi economista Maria Băilă, este formată din oameni tineri, „ancoraţi în realitatea de zi cu zi”, iar poziţionarea ei pe primul loc se doreşte a fi un mesaj către tânăra generaţie, acela de a-i urma exemplul şi a se implica activ în viaţa comunităţii, dar şi de a participa la scrutinul din luna decembrie care va decide viitorul ţării în următorii patru ani.
Gheorghe Tabalai a precizat că locul al doilea pe lista pentru Senat este ocupat de viceprimarul comunei Sita Buzăului, Radu Bularca, şi a mai adăugat că este pregătit să reprezinte cu adevărat interesele comunităţii româneşti în Parlamentul României.
Mirela Bucur a dat citire unui „mesaj pentru normalitate în comunitate”, care stipulează, printre altele, faptul că liberalii covăsneni mizează pe „politica bunului simţ” şi dezavuează orice manifestări cu caracter extremist. De asemenea, a făcut un apel către cetăţenii judeţului de a nu se lăsa manipulaţi de persoane care doresc să destabilizeze comunitatea, cerându-le să dea dovadă de toleranţă, încredere şi respect reciproc pentru valorile culturale şi identitare ale fiecărei etnii. „Oameni buni, campaniile electorale vin şi trec, noi trebuie să trăim aici împreună”, a conchis Mirela Bucur.
La ultimele alegeri parlamentare, în urma redistribuirii voturilor, PNL Covasna a obţinut un loc de senator, ocupat de Marius Obreja.