VIDEO. Accident dramatic, cu 70 de maşini: Zeci de răniţi şi patru morţi, printre care şi un român
70 de masini au fost implicate, in noaptea de sambata spre duminica, intr-un accident rutier dramatic, pe o autostrada din Slovenia. Accidentul s-a soldat cu patru morti, printre care si un roman, si zeci de raniti.
Politia a informat ca printre cei morti sunt doi cetateni straini, un barbat de 63 de ani din Romania si unul din Bosnia Herzegovina, de 30 de ani. Ceilalti doi sloveni morti aveau 60 si 19 ani.
Potrivit primelor informatii, ar fi vorba despre 29 de persoane ranite in urma accidentului cauzat de ceaţă.
Politia, pompierii si paramedicii s-au chinuit ore in sir sa scoata ranitii din masini.
Anita Leskovec, purtator de cuvant al politiei, a declarat ca operatiunile de cautare a ranitilor si mortilor continua, dar ca nu crede ca este vorba despre mai multe persoane decedate, arata The Guardian.
Aceasta a confirmat ca este vorba despre zeci de masini implicate, printre care un autobuz si patru camioane.
Anita Leskovec a precizat ca din cauza conditiilor meteorologice, au mai avut loc trei-patru coleziuni in aceeasi zona.
Din cauza accidentului, autostrada a fost inchisa mai multe ore.
Acesta ar fi cel mai grav accident rutier petrecut vreodata in Slovenia.