Ştiri locale

Viceprimarul Sztakics Eva a preluat atribuţiile primarului Antal Arpad, aflat sub control judiciar

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a preluat vineri atribuţiile primarului Antal Arpad, aflat sub control judiciar timp de 60 de zile, la solicitarea DNA.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, întrunit vineri, în şedinţă extraordinară, a desemnat-o, cu unanimitate de voturi, pe Sztakics Eva pentru a prelua prerogativele primarului, cercetat de DNA într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului.

Sztakics Eva a declarat că acuzaţiile aduse primarului sunt nefondate, iar creditul luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care face obiectul anchetei, a fost folosit în mod legal.

„Suntem solidari cu domnul primar Antal Arpad, suntem absolut convinşi că banii au fost cheltuiţi aşa cum a fost aprobat de către Consiliul Local şi conform destinaţiei. Poate că domnul primar se va întoarce şi mai repede la serviciu dacă se va înţelege că nu s-a comis nicio faptă nelegală”, a declarat Sztakics Eva.

Antal Arpad a anunţat joi seară că îşi va lua concediu fără plată pentru cele 60 de zile cât se află sub control judiciar.

„În următoarele 60 de zile nu pot intra în Primărie, deci nu-mi pot desfăşura activitatea de primar, tocmai de aceea am decis ca, de mâine, să îmi iau concediu fără plată, pentru că dacă nu pot munci, nu mi se pare corect să iau salariu. Control judiciar înseamnă că nu pot părăsi ţara, nu am dreptul să mă întâlnesc cu ceilalţi colegi din Primărie, cu reprezentanţii BERD şi ai firmelor implicate în contract”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Procurorii DNA au dispus miercuri seară punerea sub control judiciar a primarului Antal Arpad, anchetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a unor străzi şi trotuare, realizarea de piste pentru biciclişti şi iluminat public, printr-un credit de la BERD. El este acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

(Agerpres)

banner we radio