Ştiri

Ungaria a renunțat la plafonarea prețului la carburanți pentru firme

Guvernul Ungariei a decis sâmbătă să renunțe la plafonarea prețului la carburanți pentru companiile deținute de firme, cu excepția taximetrelor și mașinilor agricole, anunță presa de la Budapesta. Plafonarea prețului la carburanți mai este acum valabilă doar pentru persoanele fizice care dețin un autoturism.

Guvernul Viktor Orban a decis plafonarea prețurilor la benzină și motorină la 480 de forinți per litru în noiembrie anul trecut, când Viktor Orban era în plină campanie electorală pentru alegerile generale. Prețul plafonat este de circa 6,3 lei per litru de motorină, iar prețul normal este de 738 forinți per litrul de motorină, adică 9 lei.

Publicitate

Decretul publicat în monitorul oficial prevede și eliberarea din rezerva strategică a unei cantități importante de carburanți pentru a contracara penuria, precum și creșterea taxelor pentru companiile petroliere.

Ulterior, legislația s-a modificat, fiind aplicată doar pentru mașinile înmatriculate în acea țară, deoarece se făcea un turism al carburanților.

Analiștii și companiile care dețin benzinării au avertizat încă de anul trecut că plafonarea prețului este o măsură nesustenabilă, cu atât mai mult cu cât Ungaria este net importator de produse petroliere. Presa independentă de la Budapesta a scris în repetate rânduri că e vorba despre o măsură cu caracter electoral, menită să îi asigure premierului populist Viktor Orban simpatia electoratului.

Vineri, șeful companiei MOL, cea mai mare companie petrolieră din Ungaria, a avertizat guvernul într-o ieșire publică despre iminenta penurie de motorină din țară din cauza refuzului furnizorilor de a mai vinde combustibil în această țară.

Modelul plafonării prețurilor din Ungaria a făcut discipoli și în România, unde Marcel Ciolacu și alți lideri PSD au cerut în repetate rânduri același tip de măsură, respinsă însă de PNL.

Publicitate
Publicitate
banner we radio