
Un elev covăsnean care a încercat să copieze, eliminat de la prima probă a Evaluării Naţionale
Un elev din judeţul Covasna care a încercat să copieze la prima probă a Evaluării Naţionale, cea de Limba şi literatura română, a fost eliminat din examen, informează conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, la examen au participat 1.785 de elevi, iar 75 nu s-au prezentat.
„Niciun candidat nu a avut temperatură peste maximum admis. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat”, se arată în comunicat.
Inspectorul şcolar general adjunct Marcela Ştefu, preşedintele Comisiei judeţene de Evaluare naţională, s-a declarat mulţumită de modul în care s-a desfăşurat examenul, precum şi de felul în care au fost pregătite unităţile şcolare.
„Toate cele 53 de centre de examen au fost pregătite pentru a primi candidaţii în această prima zi de examen. Au fost respectate toate condiţiile prevăzute de Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii (…), astfel încât elevii, membrii comisiei de examen să se afle în siguranţă din punctul de vedere al prevenirii şi combaterii îmbolnăvirii cu noul coronavirus. De asemenea, s-a constatat, în urma monitorizărilor realizate astăzi într-o serie de centre de examen din judeţ, faptul că s-au respectat toate prevederile legale care stau la baza organizării şi desfăşurării examenului de Evaluare Naţională”, a afirmat reprezentantul IŞJ Covasna.
Următoarea probă, cea de Matematică, va avea loc în 17 iunie, iar cea de Limba şi literatura maternă pe 18 iunie.
În derularea examenelor sunt implicate 620 de cadre didactice din judeţul Covasna, iar, ca şi în anii precedenţi, lucrările elevilor vor fi evaluate în alt judeţ.
Primele rezultate vor fi afişate pe 22 iunie, iar cele finale pe 27 iunie.