Ştiri locale

Un bărbat a fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare

Duminică, 17 ianuarie 2016, în jurul orei 12:45, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Covasna au fost sesizați cu privire la faptul că pe Fondul Cinegetic nr. 2 din Brăduț, un bărbat a fost rănit prin împușcare.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care s-au deplasat imediat la fața locului, s-a stabilit că în cadrul unei partide de vânatoare organizată și autorizată cu respectarea prevederilor legale, unul dintre vânători a fost confundat cu vânatul urmărit și a fost împușcat accidental de către un alt vânător, un cetățean maghiar în vârstă de 56 de ani.

Publicitate

Persoana rănită în zona membrelor inferioare, un bărbat în vârstă de 64 de ani domiciliat în județul Harghita, a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză se efectuează cercetări  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio