Ştiri locale

Ultima premieră din această stagiune la TAM

Teatrul „Andrei Mureșanu” încheie stagiunea 2022-2023 cu premiera spectacolului „Cum s-a măritat maimuța, și-a luat casă și a găsit fericirea în Orlando”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, un mockumentary bazat pe patru texte scrise de Chuck Palahniuk.

Colajul de povestiri selectate de regizor pentru realizarea spectacolului aduce în prim plan o problemă de actualitate, aceea a rușinii de a trăi o viață banală și a goanei către succes în care s-a angrenat omul contemporan. Astfel, spectatorii vor avea prilejul de a descoperi ce au în comun o blondă mult prea blondă, un masaj la picioare, un fost copil vedetă și o maimuță cu diplomă în comunicare. Într-o succesiune de patru povești cu caracter transgresiv, cei prezenți în sală vor fi purtați pe rând prin culisele unei emisiuni matinale de teleshopping, în zona crimelor din spatele articolelor de presă de succes, în partea întunecată a reflexologiei și în sistemul ierarhic al lumii corporatiste.

„Sunt patru povestiri spectaculoase cu caracter transgresiv, care forțează un pic niște limite acceptate social și moral, în sensul că trec un pic dincolo de limitele publicului larg. Mi s-a părut că, împreună, aceste povestiri vorbesc despre ideea de succes, despre obsesia noastră de a obține succesul, orice ar însemna el – pentru că pentru fiecare dintre noi succesul se definește total diferit – despre prețul pe care suntem dispuși să-l plătim ca să atingem succesul sau despre prețul pe care ajungem să-l plătim. Formula de reprezentare scenică sub formă de mocumentary, o ficțiune care prezintă lucrurile sub formă de documentar, ca și cum ar fi real, este cea care scoate și mai bine în evidență mesajul spectacolului. Este important faptul că în esența poveștilor există senzația de real, pentru că sunt foarte multe detalii, toate ficționale, dar scrise cu o siguranță și o precizie de documentar. Tot jocul ăsta de aparență, diferența dintre ceea ce vedem pe ecran versus ce se întâmplă în realitate poartă în el și o încărcătură de umor”, spune regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu, care citează și o replică semnificativă din spectacol: „Cea mai pură satisfacție pe care o avem este când persoanele pe care le admirăm sau le invidiem o pățesc”.

„Cum s-a măritat maimuța, și-a luat casă și a găsit fericirea în Orlando” este un spectacol care ne pune în față o oglindă a realității fruste, obligându-ne să reflectăm asupra propriilor noastre acțiuni și aspirații.  „În acest spectacol ne confruntăm cu niște povești care sper să funcționeze și pentru public cum au funcționat pentru mine la lectură, care nu doar că satisfac nevoia de poveste, de acțiune, de răsturnare de situație, dar o duc uneori peste limita suportabilității spectatorului în scenă. Mi se pare important să vedem un pic cum receptăm poveștile și cum receptăm, mai ales, poveștile care nu sunt ușor de digerat, în contextul în care suntem împreună martorii lor – pentru că una e actul de lectură, una e actul de a viziona un spectacol. În intimitate, suntem mai dispuși să consumăm anumite tipuri de povești decât suntem dispuși când suntem în grup la teatru. Și îmi doresc ca oamenii să chestioneze puțin ideea asta de succes, cu care defilăm toți în fiecare zi și la care aspirăm toți. Adică, să se întrebe realmente ce e acest succes, cum se cuantifică el, cui îi aduce fericirea și dacă merită prețul pe care uneori suntem dispuși să-l plătim, dacă e iluzoriu sau este ceva ce se poate atinge, ceva palpabil”, mai spune regizorul.

Avanpremiera spectacolului va avea loc în ziua de 27 iunie și va fi urmată de premiera programată miercuri, 28 iunie.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Costi Apostol, Ioana-Alexandrina Costea, Oana Jipa, Ion Fiscuteanu Jr., Sebastian Marina, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv, Anca Pitaru, Iulian Trăistaru. Decorul este realizat de Cosmin Stanciu, costumele sunt create de Ștef Chelaru, iar muzica este semnată de Magor Bocsárdi.

Biletele sunt disponibile în rețeaua eventim.ro.

Cu prietenie,
Echipa TAm

Publicitate
banner we radio