Ştiri locale

UDMR şi PCM îşi propun să câştige 40 din cele 45 de primării din judeţul Covasna

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) şi Partidul Civic Maghiar (PCM), care au încheiat la nivelul judeţului Covasna un acord de colaborare în perspectiva alegerilor locale, şi-au stabilit ca obiectiv câştigarea a 40 din cele 45 de primării din judeţ.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că cele două formaţiuni vor susţine candidaţi comuni în toate localităţile cu populaţie majoritar maghiară, respectiv 36 din partea UDMR, 3 din partea PCM şi un independent, prin urmare au cele mai mari şanse de a câştiga 40 de primării. Potrivit acestuia, 25% dintre candidaţi sunt noi, iar cei mai tineri au 32, respectiv 36 de ani şi vor candida pentru Primăriile Reci şi Micfalău.

Tamás a mai spus că UDMR a adunat, în decurs de zece zile, peste 10.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, pentru cel de-al treilea mandat. El a subliniat că aceste semnături demonstrează şi susţinerea de care se bucură Antal Árpád din partea comunităţii locale, în contextul în care acesta a fost pus sub control judiciar şi este suspendat din funcţie până pe 17 aprilie a.c., fiind cercetat de DNA într-un dosar ce vizează atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

„Zilnic am adunat aproape 1.000 de semnături, avem în total 10.123 de semnături. Originalele le vom depune la Biroul Electoral, aşa cum prevede legea, iar duplicatele le vom înmâna domnului Antal Árpád. Am adunat aceste semnături din două motive, pe de o parte pentru că aşa ne cere legea, iar pe de alta, pentru că vrem să cunoaştem susţinerea de care Antal Árpád se bucură din partea cetăţenilor şi am constatat o puternică solidaritate. Antal Árpád va putea depune la autorităţi sau unde va crede el că este necesar aceste semnături, putând să arate că are susţinere din partea populaţiei”, a mai spus liderul UDMR Covasna.

Tamás Sándor, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a menţionat că intenţionează să candideze pentru un nou mandat, iar printre obiectivele UDMR şi PCM se numără şi câştigarea a cel puţin 20 din cele 31 de mandate de consilieri judeţeni.

(Agerpres)

Foto arhiva

Publicitate
banner we radio