UDMR Sfântu Gheorghe lansează programul „Dialog în cartiere”

UDMR Sfântu Gheorghe anunţă lansarea programului „Dialog în cartiere”. Inițiativa îl aduce pe noul preşedinte al organizaţiei locale, deputatul Miklós Zoltán, în mijlocul locuitorilor, cu scopul de a identifica problemele fiecărui cartier și de a construi soluții direct cu oamenii. Prima întâlnire are loc marți, 25 noiembrie, la ora 17:00, în cartierul Olt, la Casa Iris.

La discuțiile din cartierul Olt vor participa și consilierii locali Czimbalmos-Kozma Csaba și Magyarosi Imola, care vor prelua problemele și propunerile locuitorilor pentru a le transmite mai departe administrației locale. Miklós Zoltán spune că aceste întâlniri sunt dedicate în primul rând ascultării, nu discursurilor, iar obiectivul este realizarea unei hărți clare a problemelor reale din oraș, bazată pe nevoile exprimate de comunitate.

Publicitate

Anunțul vine în contextul în care Miklós Zoltán a fost ales vineri președinte al UDMR Sfântu Gheorghe. În mesajul transmis după vot, el a mulțumit pentru încredere și a subliniat că prioritatea mandatului său este apropierea de oameni și integrarea propunerilor comunității în procesul de decizie. A precizat că își dorește o organizație deschisă, prezentă în oraș și conectată la problemele zilnice ale locuitorilor. A mai transmis că forța comunității stă în colaborare și în consecvența faptelor mici, nu în promisiuni mari.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri