Pentru UDMR, dialogul direct cu oamenii este esențial. Din acest motiv, deputații, senatorii, primarii și reprezentanții Uniunii vor organiza în următoarele săptămâni audiență cu cetățenii în mai multe localități din județul Covasna. Programul „Ziceți, vă rog!” își propune să consolideze legătura directă cu locuitorii, să identifice problemele locale și să ofere sprijin imediat acolo unde este posibil.
În cadrul acestui program, fiecare primar UDMR, președinte de consiliu județean, deputat sau senator se va întâlni personal cu cetățenii.
Potrivit lui Antal Árpád, director strategic al UDMR și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, prezența directă este mai importantă ca oricând:
„Ca comunitate maghiară din Transilvania, putem lua decizii corecte doar dacă înțelegem cu exactitate ce se întâmplă în sate, orașe și în viețile familiilor. În perioade de criză, încrederea și dialogul sunt și mai importante. Rolul UDMR este nu doar să vadă realitatea comunității, ci să o și audă și să acționeze cu responsabilitate. De aceea mergem acum și mai aproape de oameni.”
La nivel local, inițiativa este susținută de Tamás Sándor, președintele Organizației Teritoriale UDMR din Covasna: „Aleșii locali sunt cei mai aproape de oameni – însă acest lucru, de unul singur, nu este suficient. Trebuie să cunoaștem în profunzime așteptările, preocupările și dificultățile comunității. Audiențele și întâlnirile directe ne permit să înțelegem nevoile reale ale oamenilor, să găsim soluții mai rapide și să consolidăm încrederea dintre cetățeni și reprezentanții lor. Îi încurajez pe locuitorii județului Covasna să participe cu încredere la audiențele UDMR și să ne aducă la cunoștință problemele, observațiile și așteptările lor.”
Comunicat de presă
UDMR Organizația Teritorială Trei Scaune
Programul audiențelor
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor:
- Sfântu Gheorghe, 17 noiembrie, ora 12:00
- Târgu Secuiesc, 24 noiembrie, ora 12:00, sala de consiliu a primăriei, alături de primarul Bokor Tibor și de viceprimarul Szilveszter Szabolcs.
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Henning László:
- în fiecare marţi, între orele 12:00-14:00, la Consiliul Județean Covasna
- joi 20 noiembrie, de la 16:00 la 17:00, în sediul UDMR Sfântu Gheorghe, alături de viceprimarul Tóth Birtan Csaba.
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Gáj Nándor:
- în fiecare miercuri, între orele 10:00-12:00, la Consiliul Județean Covasna.
Pentru programul de audiențe al președintelui și vicepreședinților este necesară înregistrarea prealabilă, sunând la 0267311190, interior 108.
Senator Kondor Ágota:
- Chichiș, 20 noiembrie, 11:30-12:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Malnaș, 20 noiembrie, 16:00-17:00, Sala de Consiliu a Primăriei
- Moacșa, 21 noiembrie, 11:00-12:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Ozun, 4 decembrie, 17:00-18:00, Centrul Cultural.
Senator Fejér László Ödön:
- Turia, 20 noiembrie, 10:00-12:00, Sala de Consiliu a Primăriei
- Ghelința, 20 noiembrie, 17:00-18:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Mereni, 21 noiembrie, 10:00-11:00, Sala de Consiliu a Primăriei
- Estelnic, 21 noiembrie, 11:30-12:30, sala de consiliu a Primăriei
- Sânzieni, 27 noiembrie, 10:00-11:00, sala de ședințe a Primăriei
- Poian, 27 noiembrie, 11:30-12:30, sala de ședințe a Primăriei
- Brețcu, 27 noiembrie, 15:00-16:00, sala de consiliu a Primăriei
- Lemnia, 27 noiembrie, orele 14.00-15.00, sala de Consiliu a Primăriei
- Ojdula, 27 noiembrie, 16:30-18:00, sala de Consiliu a Primăriei
- Târgu Secuiesc, 28 noiembrie, 10:00-12:00, sala de consiliu a Primărei, împreună cu primarul Bokor Tibor și viceprimarul Szilveszter Szabolcs.
Este necesară înregistrarea prealabilă la 0735610100 sau trimițând un e-mail la adresa [email protected].
Antal Árpád, primarul municipiului Sfântu Gheorghe:
- Sfântu Gheorghe, 21 noiembrie, 18:30-21:00
- Sfântu Gheorghe, 28 noiembrie, 18:30-21:00
Este necesară înregistrarea prealabilă la 0267311243.
Tóth-Birtan Csaba, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe:
- În fiecare joi, între orele 16:00-17:00, Primărie, Biroul 17
- Coșeni, 27 noiembrie, 16:00-17:00, Centru comunitar
Este necesară înregistrarea prealabilă la 0267316365 interior 120.
Sztakics Éva, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe:
- În fiecare joi, între orele 9:00-10:00, Primărie, Biroul 25
- Sfântu Gheorghe, 28 noiembrie, între orele 16:00-17:00, sediul UDMR Sfântu Gheorghe
- Chilieni, 25 noiembrie, 16:30-18:00, Centrul Cultural
Este necesară înregistrarea prealabilă la 0267316365 interior 119.
Jakab István Barna, city manager Sfântu Gheorghe:
- În fiecare miercuri,, între orele 10:00-12:00, Primărie, Biroul 27
- Câmpul Frumos, 19 noiembrie, între orele 9:00-10:00
- Câmpul Frumos, 26 noiembrie, între orele 9:00-10:00
Este necesară înregistrarea prealabilă la 0267316365 interior 136.
Deputat Miklós Zoltán:
- Ilieni, 26 noiembrie, 17:00-18:15, Sala de Consiliu a Primăriei
- Ghidfalău, 26 noiembrie, 18:30-19:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Valea Crișului, 4 decembrie, 16:00-17:30, Sala de Consiliu a Primăriei
Deputat Gál Károly:
- Bățani, 27 noiembrie, 9:00-10:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Baraolt, 27 noiembrie, 11:00-12:30, sediul UDMR, împreună cu primarul Benedek Huszár János
- Brăduț, 27 noiembrie, 16:00-17:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Vârghiș, 27 noiembrie 18:00-19:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Catalina, 28 noiembrie, 15:00-16:15, Sala de Consiliu a Primăriei
- Cernat, 28 noiembrie, 16:30-17:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Dalnic, 28 noiembrie, 18:00-19:00, Sala de Consiliu a Primăriei
- Aita Mare, 4 decembrie, 15:00-16:30, Sala de Consiliu a Primăriei
- Belin, 4 decembrie, 17:00-18:30, Pensiunea Pózna.
Deputat Könczei Csaba:
- Brateș, 20 noiembrie, 15:00-16:15, Sala de Consiliu a Primăriei
- Boroșneu Mare, 20 noiembrie, 16:15-17:30, Centrul Cultural Țufalău, împreună cu Gáj Nándor, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna
- Zagon, 20 noiembrie, 18:00-19:00, sala de consiliu a Primăriei, împreună cu Gáj Nándor, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna
- Bixad, 27 noiembrie, 16:00-17:15, sala de consiliu a Primăriei
- Micfalău, 27 noiembrie, 17:30-18:30, sala de consiliu a Primăriei
- Bodoc, 28 noiembrie, 15:00-16:15, sala de consiliu a Primăriei
- Hăghig, 28 noiembrie, 17.00-19.00, Biserica Reformată
- Comandău, 4 decembrie, 15.00-16.00, sediul Primăriei
- Zăbala, 4 decembrie, 17.00-18.00, Căminul Cultural
- Reci, 4 decembrie, 18.30-19.30, Căminul Cultural.



