Sport, Ştiri locale

Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc începe miercuri la Sfântu Gheorghe

Pentru al 3-lea an consecutiv, Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc pornește din județul Covasna, prologul şi prima etapă având ca puncte de Start și Finish municipiul Sfântu Gheorghe.

Ajunsă la cea de a 14-a ediție, competiția care se va desfășura în perioada 5 – 8 august, are un rol important pentru turismul local.

Evenimentul va începe miercuri, de la ora 18:00, cu prezentarea echipelor, urmată de un prolog de 5,51 km pe străzile din Sfântu Gheorghe. Traseul va trece prin mai multe orașe din județele Covasna și Harghita, cea mai lungă etapă fiind cea de-a doua, în data de 7 august, când sportivii vor avea de parcurs aproape 200 de km. Traseul include și cea mai lungă cățărare din județul Harghita, respectiv Pasul Bucin.

10 echipe s-au retras din cauza restricțiilor impuse de pandemie

Organizatorii precizează că pe fondul evoluției imprevizibile a situației sanitare și a restricțiilor aferente, în acest an „provocările au fost maxime”. Doar în ultima săptămână, 10 dintre cele 22 de echipe înscrise au ales să renunțe din cauza celor două săptămâni de carantină pe care ar fi trebuit să le respecte la întoarcerea în țările de origine.

„Carantina i-ar fi făcut indisponibili pentru antrenamente și pentru propriile Campionate Naționale, organizate în mai multe țări în weekendul 22-23 august. În aceste condiții, mulți au ales să rămână acasă”, se arată pe site-ul Federației Române de Ciclism.

Potrivit aceleiași surse, după ce au fost selectate încă 7 echipe din lista de așteptare, organizatorii contează acum pe prezența a 9 echipe continentale (Team Novák, Giotti-Victoria-Savini Due, Mazowsze  Polski, LKT-Team-Brandenburg, VINO – Astana Motors, Dukla Banska Bystrica, Hrinkow Advarics Cycleang, AC Sparta Praha și CCC Development Team); 5 echipe de club (UVT-Devron West Cycling Team, Steaua, Delio Gallina Colosio Eurofeed, Drag Cycling Club și Epronex) și 3 echipe din România, Serbia și Slovacia.

Pentru echipa națională a României vor alerga Serghei Țvetcov, Valentin Vasiloiu, Adi-Narcis Marcu, Eduard-Valentin Ștefan, Radu-Stănică Sarca, pregătiți și susținuți de antrenorii Rusu Mihail și Grosu-Viorel Florin și de Ruxandra-Elena Feraru (maseur).

Programul și traseul etapelor:

Miercuri, 5 august: prolog Sfântu Gheorghe (ora 18:00)

Joi, 6 august: etapa 1 (175 km), cu start la ora 11:00 din Sfântu Gheorghe – Tg. Secuiesc – Băile Balvanyos – Micfalău – Baraolt – Micloșoara – Arini – Sfântu Gheorghe

Vineri, 7 august: etapa 2 (198 km), cu start la ora 11:00 din Miercurea Ciuc – Izvorul Mureșului – Gheorgheni – Joseni – Praid – Odorheiu Secuiesc – Băile Homorod – Miercurea Ciuc

Sâmbătă, 8 august: etapa 3 A (6 km), cu start la ora 10:00 – Pasul Vlăhiţa (Tolvajos) / etapa 3 B (122 km) – start la ora 16:30 din Miercurea Ciuc – Ciceu – Racu – Mihăileni – Frumoasa – Nicolești – Miercurea Ciuc.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio