Sport

Turneul final al Cupei României de la Sfântu Gheorghe, o reuşită pentru baschetul feminin

Managerul echipei Sepsi Sic din Sfântu Gheorghe, Rusz István, unul dintre principalii organizatori ai turneului final al Cupei României, a declarat că evenimentul a fost foarte reuşit, deşi regretă faptul că echipa gazdă a ratat şansa de a câştiga pentru a treia oară Cupa României, fiind învinsă în semifinală de CSM Târgovişte.

„Ca eveniment, cred că a fost o reuşită a baschetului feminin, au fost patru zile frumoase, patru zile de baschet, au fost echipe învingătoare, au fost echipe învinse, echipe care s-au bucurat, care au plâns. Ultima care s-a bucurat a fost CSM Târgovişte, care a câştigat la limită cu CSU Braşov. Felicitări! Din păcate cronometrul nostru merge numai pe zecimi de secundă, dacă s-ar vedea pe miimi sau pe sutimi de secundă ar fi fost posibil să fie valabil acel coş, oricum a fost la limită, iar decizia aparţine arbitrilor. (…) Noi de acum încolo ne concentrăm pe campionat, obiectivul nostru este să câştigăm campionatul. Puteam face istorie cu trei cupe câştigate consecutiv, dar nu a fost să fie, mergem mai departe”, a declarat Rusz Istvan.

Cătălin Tănase (CSM Târgovişte): „A fost o finală echilibrată, decisă în ultima secundă”

Antrenorul echipei feminine de baschet CSM Târgovişte, Cătălin Tănase, a declarat, sâmbătă seara, la Sfântu Gheorghe, că e bucuros pentru câştigarea Cupei României, dar ar fi fost la fel de bucuros şi dacă formaţia sa pierdea finala.

CSM Târgovişte a câştigat Cupa României la baschet feminin, învingând la limită echipa Olimpia CSU Braşov. Practic, victoria a fost decisă în ultima secundă, meciul disputat în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe încheindu-se cu scorul de 64-63. Ultimul coş al CSU Braşov nu a fost validat de arbitri, considerând că a fost înscris după expirarea timpului de joc.

„Sunt foarte bucuros că am revenit în baschetul feminin, sunt foarte bucuros că am revenit după şase ani la nivelul acesta, cu un trofeu, sunt foarte bucuros că am o echipă foarte valoroasă. A fost un meci foarte echilibrat, decis în ultima secundă. Vă spun sincer, chiar dacă pierdeam acest meci eram bucuros şi mândru de echipa mea”, a declarat antrenorul echipei CSM Târgovişte, Cătălin Tănase.

Deşi echipa Olimpia CSU Braşov a ratat la limită câştigarea trofeului, antrenorul Dan Calancea s-a declarat mulţumit de rezultat.

„A fost un final dramatic, care, cred eu, a făcut propagandă bună baschetului feminin românesc. Nu ştiu dacă a fost valabil sau nu acel coş din ultima secundă, din ultima fracţiune de secundă, majoritatea suporterilor din tribună au revăzut faza pe telefoanele lor mobile şi susţin că a fost valabil. Regulamentul FIBA prevede că proba video se face dacă a fost solicitată înainte de meci, acesta este regulamentul, nu vreau să comentez mai mult. Sunt extrem de mulţumit de rezultat, indiferent dacă am fi câştigat sau am pierdut, eu sunt mulţumit de ce au realizat fetele în această ediţie a Cupei României şi în campionat până acum”, a declarat Dan Calancea.

CSM Târgovişte a învins CSU Braşov cu scorul de 64-63 (15-19, 13-20, 22-14, 14-10) şi a câştigat pentru a zecea oară Cupa României. Olimpia, finalista de anul trecut, a dominat prima jumătate a meciului şi conducea după 20 de minute cu 39-28. CSM Târgovişte a început apoi o cursă de recuperare şi a reuşit să treacă în avantaj în minutul 33 (54-53). CSM a avut apoi 60-56 (55), dar formaţia braşoveană a întors scorul, 63-62, cu 3 minute şi 37 de secunde înainte de final. Cele două echipe nu au reuşit să mai marcheze apoi timp de 3 minute şi jumătate, iar Prorche Poole a reuşit un coş ce s-a dovedit a fi cel al victoriei, cu trei secunde înainte de final, 64-63. Olimpia a avut ultimul atac, Pesovic a ratat aruncarea, Higgins a introdus mingea coş, dar, după verificările oficiale s-a decis că a fost după expirarea timpului de joc.

Duminică, la Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe va avea loc tradiţionalul All Star Game, meciul celor mai bune jucătoare din campionat.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio