Sport

Turneul de minifotbal „Cupa Háromszék” are loc în weekend la Sfântu Gheorghe

Trei ţări, 32 de echipe masculine și 8 formaţii feminine participă la cea de-a VIII-a ediție a turneului de minifotbal „Háromszék Kupa” organizat de Asociația Sepsi`08 din Sfântu Gheorghe.

Ediția a VIII-a a turneului minifotbal „Háromszék Kupa” va avea loc în zilele de 9-10 februarie 2019 în Sfântu Gheorghe. Turneul amator este unul dintre cele mai cunoscute evenimente de minifotbal din județul Covasna. La evenimentul de anul acesta vor participa peste 500 de tineri și nu numai din trei țări precum Ungaria (Budapesta, Hatvan), Slovacia și România (Oradea, Timișoara, Târgu Mures, Cristuru Secuiesc, Siculeni, Miercurea Ciuc, Sânsimon, Brașov, Sfântu Gheorghe, Cernat, Micfalău, Zăbala, Arcuș), adică 32 de echipe masculine și 8 echipe feminine.

Considerăm important de evidențiat faptul că turneul nostru atrage din ce în ce mai multe persoane în fiecare an, ceea ce arată și faptul că în acest an toate locurile au fost ocupate în doar 48 de ore.

Prima ediție a turneului a fost organizată în anul 2011 de echipa Sepsi’08, la sala de sport din Valea Crișului, cu participarea a 12 echipe. Cu acea ocazie s-a formulat și scopul acestui turneu, ceea ce caracterizează evenimentul și până în prezent. Creatorii turneului au dorit să organizeze un turneu de minifotbal de calitate, fără jucători profesioniști, prezentând astfel publicului minifotbalul, în special frumusețea acestui joc. Cea de a doua ediție a turneului a fost organizată la Sfântu Gheorghe, iar de data aceasta 20 de echipe au decis să concureze. La a treia ediție au participat 24 de echipe, iar de la a patra încoace, 32 de echipe masculine s-au luptat pentru titlul de campion. Cu ocazia celei de a 4-a ediție a Turneului „Háromszék Kupa” ni s-au alăturat și fetele, și astfel participă din ce în ce mai multe și din ce în ce mai bune echipe pe an ce trece, îmbogățind turneul și oferind publicului meciuri de calitate între echipe feminine. Din anul 2016 încoace, și echipe din Ungaria participă la turneu, iar din 2017, echipe din 3 țări luptă pentru titlul de campion.

În mod similar anilor trecuți, ediția din anul acesta, a VIII-a la rând, a fost programată în zilele reci ale lunii februarie, în locațiile obișnuite din Sfântu Gheorghe. Turneul de două zile începe și de data aceasta sâmbătă, 9 februarie, la ora 8 dimineața, la cele două locații în același timp. Prima zi este cea a meciurilor de grupe. Grupele A, C, E, G, și grupa A feminină se vor confrunta în Sala de sport din Strada Vânătorilor, în timp ce grupele B, D, F, H și grupa B feminină vor lupta în sala de sport a Liceului Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron”. Stagiul de grupe va lua sfârșit sâmbătă la ora 23:00 seara, și va fi urmat de un after party senzațional la MOHÓ Beer and Music Pub, unde atmosfera bună va fi asigurată de RAYMI.

Cea mai spectaculoasă parte a turneului, adică etapa eliminatorie a echipelor care au avansat va începe duminică, 10 februarie, de la ora 11:00 în Sala de sport din Strada Vânătorilor și în Sala Sporturilor „Szabó Kati”, unde vor avea loc optimile de finală în același timp. De la ora 13:00, cele mai bune 8 echipe vor continua lupta pentru a ajunge în finală în Sala Sporturilor „Szabó Kati”, jucând pentru a ajunge în semifinale. De la ora 15:00, cei interesați vor putea vizualiza finala mică a echipelor feminine, urmată de semifinalele echipelor masculine. Înainte de cele mai palpitante, cele mai importante meciuri ale turneului, îi invităm pe iubitorii fotbalului la un Meci de Gală, unde tinerii talentați ai Academiei Sepsi OSK ne vor trata la un meci elegant. Echipele vor fi alcătuite din echipa U12, condusă de Kedves Levente, și echipa U13, avându-l ca antrenor pe Roman Ilie. După meciul de gală va urma finala doamnelor, urmată de finala mică și finala mare a echipelor masculine, încheind ediția din 2019 a turneului. Ceremonia de premiere va avea loc la ora 18:45.

În data de 1 februarie 2019, de la ora 20:00 au avut loc tragerile pentru cea de a VIII-a ediție a Turneului „Háromszék Kupa” la MOHÓ Beer and Music Pub, unde participanții au aflat din ce grupe vor porni echipele în anul acesta.

Organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți iubitorii fotbalului și futsalului, toți suporterii, pe toți cei interesați la toate trei locațiile, deoarece intrarea pe toată durata turneului este GRATUITĂ.

În acest an, pe lângă tributul făcut sportului, organizatorii pregătesc și o acțiune de caritate, dorind să transforme această acțiune într-o tradiție. Cu ocazia turneului din acest an, Asociația Sepsi’08 colectează donații pentru recuperarea lui Cârsteanu-Dombi Márta. Ce înseamnă acest lucru? Pe durata turneului de 2 zile, intrarea este gratuită pentru toți, însă organizatorii acceptă cu drag orice fel de donații, care vor putea fi oferite în urnele amplasate la locațiile turneului. În plus față de acestea, pe pagina de Facebook a Asociației Sepsi’08 va fi organizată o licitație deschisă pentru o minge de fotbal, care poartă semnăturile tuturor membrilor echipei de fotbal Sepsi OSK din Liga I. Licitația va lua sfârșit în data de 10 februarie 2019, la ora 12 la amiază. Persoana care oferă cea mai mare sumă va putea prelua mingea înainte de meciul de gală al celei de a VIII-a ediție a Turneului „Háromszék Kupa”, iar suma oferită va fi donată lui Cârsteanu-Dombi Márta, împreună cu celelalte donații colectate de-a lungul turneului, cu speranța că o vor ajuta în lupta pentru a se recupera și de a sta din nou în picioare.

(Echipa de organizare)