Ştiri locale

Tumoră la sân, de aproape 8 kilograme, extirpată unei paciente din judeţul Covasna

O tumoră mamară de aproape opt kilograme a fost extirpată, recent, unei paciente de 44 ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

„Pacienta din judeţul Covasna s-a prezentat pentru consult de chirurgie generală la dr. Lokos Barna Csaba cu o tumoră mamară gigantică la nivelul sânului stâng. Rezultatul biopsiei Tru-Cut a arătat că tumora a fost benignă. După consultări cu dr. Hollo Gergely, medic specialist oncolog, s-a decis efectuarea operaţiei în cel mai scurt timp posibil. Formaţia tumorală a fost extirpată în spital pe data de 11 iunie 2019 de către medicul primar chirurg dr. Lokos Barna Csaba şi echipa chirurgicală, în cadrul unei operaţii care a durat trei ore. Tumora extirpată a avut 7900 de grame, însemnând mai mult de zece la sută din greutatea corpului de 57 kilograme a pacientei”, se arată într-un comunicat de presă.

Din echipa chirugicală au mai făcut parte dr. Szekely Tamas şi asistentele Both Eva şi Bucur Cristina, iar anestezia a fost asigurată de dr. Bartha Istvan şi asistenta Netedu Angela.

„Operaţia a fost una reuşită, pierderea de sânge a fost minimă, vasele mari care au pătruns tumora au fost închise cu succes. Pe durata operaţiei s-a efectuat excizie parţială de muşchi pectoral şi s-a reconstruit cât s-a putut şi sânul. Starea postoperatorie a pacientei este bună. Tumora a fost trimisă la examen histopatologic, aşteptăm rezultatele acesteia”, a declarat medicul chirurg dr. Lokos Barna Csaba, potrivit sursei citate.

Tumora phyllodes este un tip rar de tumoră, care creşte rapid, ajunge la dimensiuni mari şi apare la mai puţin de unu la sută din cazurile de tumoră mamară, spun specialiştii.

În acest caz pacienta a sesizat formaţia tumorală în urmă cu şase luni.

„Autoexaminarea sânului trebuie făcut periodic. Dacă se palpează tumori la nivelul sânului, dacă apare retracţie mamelonară sau infiltrarea tegumentului, trebuie apelat la specialişti în cel mai scurt timp posibil”, a recomandat medicul chirurg.

(Agerpres)