Ştiri locale

Trupa Taxi, în concert la Transylvanian BBQ Festival

6 formaţii din Ungaria şi România vor concerta la Transylvanian BBQ Festival, eveniment inclus în calendarul oficial al concursurilor Kansas City Barbeque Society (KCBS), care se va desfăşura în perioada 17-19 mai, la castelul Miko din localitatea covăsneană Olteni, printre invitaţi numărându-se şi trupa Taxi.

Potrivit organizatorilor, Festivalul îşi va deschide porţile vineri, 17 mai, de la ora 17:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică vizitatorii sunt aşteptaţi între orele 11:00-24:00. În cadrul unei conferinţe de presă, aceştia au făcut publice, printre altele, şi numele formaţiilor care vor concerta în cele 3 zile ale evenimentului.

Vezi AICI VIDEO cu conferinţa de presă

„Mai sunt doar câteva zile până la startul evenimentului nostru care va avea loc la Castelul Miko din Olteni. Vor avea loc 6 concerte, formaţiile Republic, Zanzibár şi Bojtorján din Ungaria, trupa Taxi, 4S Street şi Pinceband din România. Anul trecut, când am organizat acest eveniment în Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, am avut feedback-uri privind mâncarea care se putea cumpăra. Foarte multe persoane ne-au sugerat ca în cadrul festivalului să oferim mâncare autentică, gătită prin metoda barbeque. Răspunzând acestei sugestii, va fi amenajată o zonă street food, cu tot ce se poate comercializa prin această metodă, va fi şi o prezentare a producătorilor locali, dar şi un program al Asociaţiei AgroSic, în care vor putea fi mângâiate mai multe animale, la fel cum a fost anul trecut în centrul oraşului Sfântu Gheorghe”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert.

Potrivit acestuia, vizitatorii vor achita o taxă de intrare de 10 lei / persoană, iar în zonă va fi amenajată, printre altele, şi o parcare pentru aproximativ 500 de maşini.

Programe pentru copii şi concurs de desen cu tema „Festinul cavalerilor”

Printre programele care îi aşteaptă pe vizitatori se numără şi concerte şi activităţi destinate copiilor, dar şi o festivitate în cadrul căreia cele mai bune desene înscrise la concursul „Festinul cavalerilor” vor fi premiate cu bilete de intrare la spectacole de teatru de păpuşi, sau excursii tematice.

„Centrul de Cultură Covasna propune să le prezinte oaspeţilor prezenţi la Festivalul BBQ, Castelul Miko. Noi dorim să prezentăm prin programe special create pentru copii, cum se desfăşura o zi din viaţa Castelului, cum trăiau oamenii în perioada respectivă. Tot în cadrul programelor propuse de noi, vor avea loc şi concerte destinate copiilor, iar programele pentru copii se vor derula sâmbătă şi duminică, între orele 11:00 – 17:00. De asemenea, va avea loc şi festivitatea de premiere a concursului de desen cu tema „Festinul cavalerilor”, destinat copiilor de grădiniţă şi elevilor claselor 0-IV”, a declarat reprezentanta Centrului de Cultură Covasna, Szőts Papp Zsuzsa. 

Ea a mai precizat că, în cadrul acestui concurs, copiii se pot înscrie individual sau în grup, şi atât ei cât şi familiile lor vor avea asigurată intrarea gratuită la Festivalul BBQ.

La evenimentul care va avea loc weekend-ul viitor la Castelul Miko din Olteni şi-au anunţat participarea 19 echipe din România, Ungaria, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Anglia şi Statele Unite ale Americii.

Participanţii vor concura la categoriile barbeque din carne de pui, coaste de porc, pulled pork, piept de vită şi mystery box, iar câştigătorul se va califica la Campionatul Mondial Jack Daniel’s, care se va desfăşura în Statele Unite ale Americii.

Transylvanian BBQ Festival este un eveniment inclus în calendarul oficial al concursurilor Kansas City Barbeque Society (KCBS).

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio