Ştiri

Trei urşi care au intrat de mai multe ori în Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi azi noapte

Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi.

Viceprimarul municipiului, Bors Bela, a declarat că echipajele de intervenţie au încercat, fără succes, să îi alunge sau să îi captureze, iar, în cele din urmă, au luat decizia de a-i împuşca, deoarece reprezentau un real pericol pentru oameni.

„În ultima săptămână, înainte de Rusaliile catolice, dar şi după, trei urşi ne-au îngreunat viaţa în zona Şumuleu. Acum două nopţi au intrat în intravilanul municipiului unde erau mai multe case şi timp de şase ore am încercat, fără succes, să îi capturăm. Am reuşit în cele din urmă să îi alungăm, dar ieri seară, în jurul orei 20, am primit din nou un apel 112 legat de prezenţa celor trei urşi pe o stradă, în apropierea casei Fodor. Ne-am deplasat împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Ambulanţa şi aşa mai departe şi am constatat că cei trei urşi se aflau acolo, au încercat să intre în casă, au golit tomberoanele, au căutat de mâncare şi nu au vrut să plece cu niciun chip, nici când au pornit sirenele (…) Aşa că am chemat Asociaţia Vânătorilor Szilos cu care avem contract pentru astfel de situaţii şi pe medicul veterinar şi am încercat din nou alungarea urşilor, dar ei şi-au continuat drumul pe altă stradă, iar când au ajuns la pârtia de schi, pur şi simplu, nu au mai vrut să plece (…) În final, după o acţiune de peste două ore, comisia a luat decizia de a-i extrage. Nici după prima împuşcătură ceilalţi doi urşi nu au plecat, aşa că vânătorul a fost nevoit să îl împuşte şi pe al doilea, iar apoi şi pe cel de al treilea”, a declarat viceprimarul Bors Bela.

Acesta a precizat că este vorba despre trei urşi tineri, de aproximativ trei ani.

„Sunt trei urşi tineri, de aproximativ trei ani, care în urmă cu 3-4 săptămâni au fost despărţiţi de mama lor. Din păcate, au fost crescuţi în aşa fel încât să îşi procure mâncarea din tomberoane, din curţile sau din casele oamenilor (…) Mama lor i-a crescut cerşetori”, a mai spus viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc.

Bors Bela a mai adăugat că nu e uşor să iei decizia de a împuşca un animal, dar sunt situaţii limită, cum a fost aceasta, în care nu există altă opţiune.

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune, am fost nevoiţi să luăm această decizie (…) Nu e uşor să iei astfel de decizii, impactul emoţional şi psihic este foarte puternic, dar siguranţa cetăţenilor este pe primul loc. Noi am respectat întocmai ce spune legea: am încercat alungarea lor, am încercat tranchilizarea, iar ultima opţiune a fost extragerea prin împuşcare”, a menţionat acesta.

Potrivit viceprimarului, numărul urşilor a crescut considerabil în ultima perioadă, iar localnicii primesc zilnic mesaje RO-Alert privind prezenţa lor în intravilanul localităţii.

„În fiecare zonă a oraşului există câte un grup de urşi, iar zilnic, tot oraşul primeşte mesaje RO-Alert. Cred că avem nevoie de o legislaţie mai fermă ca să putem ţine urşii în frâu”, a concluzionat Bors Bela.

Jandarmeria Harghita a precizat că anul acesta a primit peste 100 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite de oameni, dintre care 13 numai în ultima săptămână. 

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio