Info Trafic, Ştiri locale

Trei persoane au murit într-un accident între Dalnic şi Moacşa

Vineri, 30 septembrie 2016, pe DN 11 între localitățile Dalnic și Moacșa, a avut loc un accident rutier grav.

Din cercetările efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit că un autoturism înmatriculat în județul Bacău, care se deplasa pe direcția Brașov-Onești, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din tractor și remorcă, care circula în aceeași direcție și era angajat în efectuarea unui viraj la dreapta. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat iar ocupanții acestuia, trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani, au decedat.

Publicitate

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat șoferul ansamblului de vehicule implicat care a părăsit locul evenimentului imediat după producerea acestuia – este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani. Totodată, s-a stabilit că remorca ce făcea parte din ansamblu avea sistemul de iluminare defect.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, pentru a se stabili toate împrejurările producerii evenimentului.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE AL IPJ COVASNA

Publicitate
Publicitate
banner we radio