Info Trafic, Ştiri locale

Trei accidente în judeţul Covasna în prima zi din noul an. O persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite

Oboseala la volan a făcut victime în prima zi din an

La data de 1 ianuarie 2018, o persoană și-a pierdut viața iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DN 11, în apropierea localității Ozun. În urma cercetărilor polițiștii au stabilit că șoferul unui autoturism ar fi adormit la volan și a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturism care circula regulamentar. În urma acestui eveniment, conducătorul auto în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane, printre care și un minor de 13 ani, au fost rănite.

Publicitate

A intrat cu mașina într-un copac

În dimineața zilei de 1 ianuarie 2018, pe strada lt. Păiuș David din Sfântu Gheorghe a avut loc un accident rutier. Din cercetări a reieșit că un tânăr de 27 de ani a condus un autoturism către ieșirea din oraș, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un copac aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma evenimentului șoferul a suferit răni grave. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au determinat producerea accidentului.

Accident pe fondul neacordării priorității de trecere

Tot pe 1 ianuarie, în jurul orei 18:40, la intersecția străzii Păcii cu strada Molnar Jozsias din Târgu Secuiesc, a avut loc un alt accident rutier.

În acest caz o femeie de 38 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a pătruns în intersecția menționată fără să acorde prioritate de trecere, astfel că a fost acroșată de un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului femeia de 38 de ani a fost rănită ușor.

Polițiștii le reamintesc participanților la trafic, importanța adoptării unei conduite preventive, pentru evitarea implicării în evenimente rutiere.

16 persoane au murit în 2017 pe drumurile din judeţ

În 2017, pe drumurile din județul Covasna au fost înregistrate 76 de accidente rutiere grave soldate cu decesul a 16 persoane, rănirea gravă a 71 de persoane și rănirea ușoară a altor 35. Menționăm că toți indicatorii înregistrează scăderi.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, abaterile săvârșite de bicicliști și traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni.

Pentru a circula în siguranță, polițiștii le recomandă conducătorilor auto:

– Să respecte regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată, în permanență, la condițiile de trafic și de drum;

– Circulați întotdeauna cu prudență și aveți în vedere că, în orice moment puteți fi luat prin surprindere de un pericol neașteptat. Atenția sporită vă poate ajuta să evitați producerea unei tragedii;

– Pe locul patru în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere, la nivel județean, este nepăstrarea distanței între autovehicule.având în vedere acest aspect, polițiștii le recomandă șoferilor să mărească distanța între autovehiculele aflate în mers, astfel încât să poată opri în condiții de siguranță, dacă situația o impune;

Atunci când circulați pe drumurile publice ca pieton, țineți cont de următoarele sfaturi:

– Traversați strada numai prin locurile marcate și semnalizate corespunzător și doar după ce v-ați asigurat că puteți traversa în siguranță. Trecerea pentru pietoni nu reprezintă prelungirea trotoarului, ci este obligatoriu să vă asigurați că șoferii vă observă și încetinesc pentru a vă acorda prioritate;

– Purtați haine deschise la culoare, pentru a fi vizibili în trafic, iar seara și pe timpul nopții, este indicat să purtați îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante. De asemenea, pe timpul nopții se recomandă să aveți o sursă de lumină asupra dumneavoastră, mai ales dacă zona prin care vă deplasați este slab iluminată;

Conduceți preventiv! Viața are prioritate!

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio