Info Trafic, Ştiri locale

Conduceţi cu prudenţă! Trei accidente au avut loc luni la Sfântu Gheorghe

În municipiul Sfântu Gheorghe au avut loc luni trei evenimente rutiere, iar polițiștii fac acum cercetări în toate cazurile pentru a stabili împrejurările în care acestea s-au produs.

Două dintre accidente, unul petrecut pe strada Libertății, celălalt pe strada Lunca Oltului, s-au produs pe fondul nerespectării distanței de siguranță între autovehiculele aflate în mers, în urma acestora două femei suferind răni ușoare.

Publicitate

Despre cel de-al treilea eveniment rutier polițiștii au fost sesizați de medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Acolo s-a prezentat o femeie care susținea că fiica sa, în vârstă de 11 ani, a fost victima unui accident rutier, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Godri Ferenc. În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat autovehiculul implicat, dar și pe șoferul acestuia, o femeie de 52 de ani.

Șoferița le-a declarat polițiștilor că fetița, pe care a surprins-o și accidentat-o ieșind cu autoturismul pe strada Godri Ferenc, de pe breteaua de legătură dinspre strada Libertății (în zona Catedralei Ortodoxe), ar fi spus că nu este rănită și a plecat de la fața locului. Polițiștii fac acum cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Recomandări de la polițiști

Polițiștii covăsneni le recomandă șoferilor să aibă în permanență atenția concentrată atunci când se află la volan și să nu se lase distrași de alte preocupări. De asemenea, păstrarea distanței de siguranță față de autovehicului din față este foarte importantă pentru a putea frâna și opri în condiții de siguranță atunci când situața o impune.

Tot pentru a circula în siguranță și a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de trafic și de drum, iar în zonele unde vizibilitatea este scăzută circulați cu prudență. Respectați regulile privind prioritatea de trecere și nu uitați de politețea în trafic.

De asemenea, oamenii legii atrag atenția conducătorilor auto că au obligația de a sesiza autoritățile atunci când sunt implicați într-un eveniment rutier, mai ales dacă lovesc o persoană. Deși respectivul poate susține că nu a suferit vătămări,  conducătorul auto este obligat să anunțe despre producerea evenimentului întrucât ulterior, așa cum s-a întâmplat și în cazul petrecut pe strada Godri Ferenc, fapta se poate transforma în infracțiunea de părăsire a locului accidentului.

 

Publicitate
banner we radio