Info Trafic

Circulați cu prudență! Trei accidente au avut loc în weekend în judeţul Covasna

 

Trei accidente rutiere au avut loc în weekend pe raza județului Covasna. Vineri dimineață pe DN 11 între Târgu Secuiesc şi Tinoasa, un bărbat de 42 de ani a suferit răni ușoare după ce, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea.

Sâmbătă, în jurul orei 17:00, un bărbat de 46 de ani, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga, a efectuat virajul la stânga pe strada Sălciilor și a lovit o femeie care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, împreună cu un copil în cărucior. În urma acestui eveniment, femeia a suferit răni ușoare.

Publicitate

Un alt accident a avut loc duminică în jurul orei 14:00, pe DN 11 între localitățile Lemnia și Brețcu. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că o femeie de 38 de ani, care conducea un autoturism, a efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe sensul său de mers, nu s-a asigurat corespunzător și a acroșat autoturismul pe care tocmai îl depășise, după care a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma acestui eveniment șoferița a suferit răni grave, iar un tânăr de 23 de ani, pasager în autoturismul condus de aceasta, a suferit răni ușoare.

În toate cazurile se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență sporită, să se asigure temeinic la efectuarea oricărei manevre și să respecte regulile privind acordarea priorității de trecere. Adaptați în permanență viteza de deplasare la condițiile de drum și, pentru un plus de siguranță, măriți distanța între autovehiculele aflate în mers.

(IPJ Covasna)

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio