Ştiri

TOP 300. Cine sunt cei mai bogaţi oameni din România

Ion Țiriac rămâne cel mai bogat român, menţinându-se pe această poziţie pentru al doilea an consecutiv. Potrivit celei de-a XIV-a ediţii a Top 300 Capital, averea sa este evaluată la 1,5 miliarde de euro, în creştere faţă de ediţia de anul trecut.

Dacă Ion Țiriac a reuşit să-şi păstreze titlul de „Cel mai bogat român”, în cazul primilor 10 milionari din clasament au avut loc schimbări majore. Ioan Niculae a pierdut locul secund în favoarea fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl, doi antreprenori care s-au impus pe o piaţă în care investitorii străini au raportat pierderi.

O altă evoluţie spectaculoasă s-a înregistrat în cazul lui Iulian Dascălu, care a urcat cinci poziţii în clasament. După şapte ani de când a deţinut prima poziţie în clasament, George Becali a reuşit să revină între primii 10 cei mai bogaţi români, cu toate că averea i s-a redus de la 300-350 milioane de euro, cât avea în ediţia anterioară, la 270-300 milioane de euro în acest an.

O scădere s-a înregistrat şi în cazul averilor însumate ale celor mai bogaţi 300 de antreprenori români, după ce în ediţia de anul trecut averea cumulată a crescut cu peste 4%. Astfel, în acest an, suma totală a averilor a ajuns la 20,8 miliarde de euro, cu 7,5% mai mică decât valoarea din ediţia anterioară a clasamentului.

Totuşi, în cazul pragului minim al averii pentru ocuparea unui loc în „Top 300 Cei mai Bogaţi Români” s-a înregistrat o creştere. Dacă anul trecut acest nivel se situa la 14-15 milioane de euro, în ediţia de anul acesta pragul a urcat la 16-18 milioane de euro.

„Spre deosebire de anii trecuţi, din ce în ce mai multe afaceri sunt făcute în familie, motiv pentru care numărul familiilor de milionari prezente în Top 300 a crescut de la 53, în 2014, la 67 în ediţia actuală a topului”, declară Ciprian Mailat, redactor-şef al revistei Capital şi coordonator al Top 300.

Cei mai mulţi milionari se regăsesc în regiunea Bucureşti-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro faţă de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune. „Dacă ar fi să facem un portret de milionar din Top 300, acesta ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuieşte în Bucureşti şi are o avere medie de 69,3 milioane de euro”, spune redactorul-şef al revistei Capital.

Domeniile în care businessurile antreprenorilor au înregistrat creşteri sunt industria, agricultura, imobiliarele şi, mai nou, turismul, unde mai mulţi milionari au investit, în ultimii ani, în construcţia de hoteluri noi sau modernizarea şi dotarea la standarde internaţionale a celor existente.

Primele 10 poziţii din „Top 300 Cei mai Bogaţi Români”

1. Ion Țiriac: 1,5 miliarde de euro (În 2014, averea celui mai bogat român a fost de 1,2-1,3 miliarde de euro).

2. Dragoş şi Adrian Pavăl: 850-900 milioane de euro (Anul trecut, fondatorii Dedeman au avut o avere de 650 milioane de euro).

3. Ioan Niculae: 750-800 milioane de euro (În ediţia anterioară, omul de afaceri ocupa locul 2 cu o avere cuprinsă între 1-1,1 miliarde euro).

4. Zoltan Teszari: 480-500 milioane de euro (În 2014, patronul RCS&RDS avea o avere de 530-560 milioane de euro).

5. Iulian Dascălu: 430-450 milioane de euro (Anul trecut, proprietarul Iulius Group se afla pe locul 10, cu o avere de 400-420 mil. euro).

6. Gabriel Comănescu: 350-380 milioane de euro (În ediţia precedentă, omul de afaceri acționar majoritar al Grup Servicii Petroliere ocupa poziţia a 4-a în clasament, cu o avere de 600-620 milioane de euro).

7. Marius şi Emil Cristescu: 330-350 milioane de euro (Cei doi fraţi aveau în 2014 o avere de 410-420 milioane de euro).

8. Gabriel Popoviciu: 330-350 milioane de euro (În 2014, omul de afaceri se afla pe locul 14, cu o avere de 310-330 milioane de euro).

9. Liviu Tudor: 300-310 milioane de euro (Cu o avere de 250-260 milioane de euro în 2014, Liviu Tudor era pe locul 16).

10. George Becali: 270-300 milioane de euro (În ediţia din 2014, Becali avea o avere de 300-350 milioane de euro şi se afla pe locul 13)

Metodă de evaluare

La calcularea averilor, Capital a ţinut cont atât de valoarea participaţiilor în companii, cât şi de valoarea bunurilor mobile şi imobile. Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie, actualizaţi în funcţie de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatorii au fost furnizaţi de Deloitte România). S-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde au existat informaţii) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare.

Publicitate
banner we radio