Ştiri locale

Titularizare: 45% dintre cadrele didactice din județ au promovat proba scrisă. 39% se pot angaja ca suplinitori

Ministerul Educaţiei a publicat, marţi, rezultatele iniţiale ale examenului de titularizare, la care s-au înscris iniţial 416 cadre didactice din judeţul Covasna, dintre care 49 au absentat, iar 20 s-au retras înainte să finalizeze proba.

Pentru a deveni titulari (angajaţi pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 la proba scrisă, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 la proba scrisă.

În total, au fost evaluate 347 de lucrări, 154 fiind note peste 7 (45.24%); iar 135 dintre candidați au obținut note între 5 și 6,99 (38.90 %). Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, 58 dintre candidați (16,71%) nu au reușit să obțină nota 5, și nicio lucrare nu a fost notată cu 10.

„În data de 12 iulie s-a desfășurat concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2023. În județul Covasna s-au prezentat pentru a susține proba scrisă a concursului 367 de cadre didactice, din care 20 s-au retras până la sfârșitul timpului alocat redactării lucrării. Astfel, pentru evaluare au fost trimise în centrele din țară 347 de lucrări”, a transmis conducerea IȘJ Covasna.

Eventualele contestații se pot trimite electronic până miercuri, 19 iulie, la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 26 iulie.

Repartizarea pe posturile didactice de predare vacanțe, pe perioadă nedeterminată, se va face în ordinea descrescătoare a mediilor, în ședințele publice de repartizare care vor avea loc în zilele de 27 și 28 iulie.

80 de profesori din judeţul Covasna susţin miercuri examenul de definitivat

Miercuri, profesorii din toată ţara susţin proba scrisă din cadrul examenului de definitivat în învăţământ, în judeţul Covasna fiind aşteptaţi să participe 80 de candidaţi la 27 de discipline. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna a transmis că proba se va desfăşura începând cu ora 09:00, la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe.

Accesul candidaţilor în centrul și sălile de examen se face între orele 7:30 și 8:00, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, iar proba va dura 4 ore. Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 25 iulie, la centrul de examen și pe site-ul ISJ Covasna, iar rezultatele finale se afișează în data de 1 august 2023.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio