Ştiri

Tinerii, nepregătiți pentru piața muncii: peste un milion de tineri au probleme de citire sau de înțelegere a unui text simplu

Lumea întreagă se confruntă cu o criză a competențelor. Un raport al Comisiei pentru educație și UNICEF arată că aproape trei sferturi dintre tinerii din 92 de țări, printre care și România, nu au competențele necesare angajării. Doar în țara noastră avem aproape 800 de mii de tineri care intră pe piața muncii fără a avea competențe digitale minime. Angajatorii afirmă acest lucru, dar atrag atenția și că noua generație nu mai are ambiție.

– Prea multă muncă, prea puține pauze, prea mică plata.
– Programul de 8 ore ar fi convenabil dacă poți să îl faci de acasă, dar asta nu e posibil în toate domeniile, deci nu e chiar convenabil sau plăcut.
– Ideal ar fi… 8 ore, din care și o oră pauză, sau o oră și jumătate…. Cred că oamenii ar da un randament mai bun cu un program mai micuț.
Acestea sunt câteva declaraţii ale unor tineri conform unui reportaj Digi24.

Publicitate

Peste un milion de tineri români cu vârste cuprinse între 15-24 de ani au probleme de citire sau de înțelegere a unui text simplu, arată raportul celor de la Comisia pentru educație și UNICEF. Mai mult de atât, 800 de mii de tineri ajung pe piața muncii fără să aibe cunoștințe digitale minime.

– Știu să lucrez în majoritatea dintre ele, mai puțin în Excel. Excel-ul îmi dă bătăi de cap…

Bogdan Badea, manager platformă recrutare online: Vorbim de o piață a forței de muncă dispusă să investească în competențe la locul de muncă, ceea ce e perfect pentru tineri. Sunt foarte importante competențele digitale și vor fi din ce în ce mai importante în perioada următoare și aici facem mereu confuzia între a folosi un telefon sau o tabletă sau a avea competențe digitale pentru piața forței de muncă.

În același timp, angajatorii se plâng că au locuri de muncă, dar nu au pe cine să angajeze și asta pentru că tinerii nu au pregătirea necesară, dar nici răbdare să învețe.

Adrian Popescu – administrator magazin: Aproximativ de 3 ori am încercat să angajăm pe cineva, dar se pare că tinerii din ziua de astăzi nu au un interes și o motivație pentru a lucra aici.

Ramon Hurjui – administrator salon: Le lipsește în momentul de față puțină ambiție. Mi s-a întâmplat, bine că am și continuat cu persoana respectivă, iar după ceva timp mi-a spus că el ar vrea să își facă programul, să vină de la 12, că nu poate de la 10 și nu poate să simtă că el are un administrator care îl îndrumă în fiecare zi.

La începutul anului 2022, rata de șomaj în rândul tinerilor era de 23%, în creștere cu două procente față de anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Publicitate
banner we radio