Ştiri locale

Teatrul „Andrei Mureşanu” lansează proiectul de turism cultural „Zbor o zi în Secuime”

Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe a anunţat, miercuri, lansarea proiectului de turism cultural „Zbor o zi în Secuime”, oferind publicului din ţară, interesat să vadă spectacolele trupei, un pachet de servicii ce conţine deplasarea, masa de prânz şi biletul de intrare la reprezentaţie.

Directoarea teatrului, Anna Maria Popa, a menţionat că proiectul se adresează pentru început bucureştenilor, iar dacă se va bucura de succes, atunci ar putea fi extins şi în alte oraşe din ţară.

„La cererea publicului am venit cu o idee de turism cultural, încă nu ştim dacă ideea e bună, aşa că totul depinde de interesul pe care îl acordaţi acestui eveniment. Dacă vă place, mai facem. Acum ne adresăm bucureştenilor, dar dacă se dovedeşte a fi un proiect de interes, îl putem extinde şi pentru alte oraşe”, a scris Anna Maria Popa pe o reţea de socializare.

Potrivit acesteia, proiectul a fost lansat miercuri seară, când a fost prezentat spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” după Ken Kesey, în regia lui Eugen Gyemant, care se joacă la sediu, cu casa închisă.

„La ultimul spectacol jucat în Bucureşti, la Teatrul ‘Odeon’, biletele s-au epuizat înainte ca toţi doritorii să fi aflat măcar de deplasarea noastră. Astfel, am primit foarte multe cereri şi rugăminţi de a reveni la Bucureşti, în special după ce piesa s-a jucat şi a generat ecouri mai mult decât pozitive. O nouă deplasare a spectacolului necesită o serie întreagă de aspecte organizatorice şi presupune implicarea întregii echipe a TAM. În prezent lucrăm în paralel la mai multe proiecte minunate şi calendarul nu ne permite o nouă deplasare a spectacolului. Am găsit însă o soluţie care ar putea răspunde atât dorinţelor publicului, cât şi nevoilor noastre. Venim cu o ofertă imbatabilă pentru publicul din Bucureşti, în cadrul unui proiect de turism cultural intitulat ‘Zbor o zi în Secuime’. Este vorba de un program de o zi, în data de 15 iunie 2019, care presupune deplasarea publicului din Bucureşti la Sfântu Gheorghe, TAM asigurând toate aspectele organizatorice”, se arată în postare.

Pachetul de servicii în valoare de 65 lei/persoană pe care TAM îl pune la dispoziţia publicului interesat include transportul dus-întors de la Bucureşti la Sfântu Gheorghe cu un autocar de 50 de locuri, prânzul şi vizionarea spectacolului.

Cei interesaţi pot face deja rezervări la adresa de email pr@tam.ro.

(Agerpres)

banner we radio