
Tânăr reținut la Braşov pentru furt dintr-un magazin din Întorsura Buzăului
Polițiștii din Întorsura Buzăului au dispus joi reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 18 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit că în noaptea de miercuri spre joi, acesta a pătruns în incinta unei societăți comerciale din Întorsura Buzăului, de unde a sustras mai multe sume de bani, atât din interiorul magazinului, cât și dintr-un tonomat de cafea și un dozator de lapte, dar și bunuri electronice, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la 3.000 de lei.
Tânărul a fost identificat la scurt timp de la comiterea faptei, cu sprijinul colegilor de la Poliția Municipiului Brașov, în zona gării din Brașov. Acesta a ajuns în custodia polițiștilor covăsneni și a fost condus la sediu pentru audieri, iar pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca făptașul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, pentru a dispune măsuri preventive.