Ştiri locale

TAM sprijină actorii ucraineni. „Sindromul supraviețuitorului” se joacă luni, iar încasările vor ajunge la Uniunea Națională a Artiștilor de Teatru din Ucraina

Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) se alătură campaniei „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER pentru susținerea artiștilor din Ucraina. În data de 16 mai, de la ora 19:00, în sala de cinema a teatrului din Sfântu Gheorghe, se va juca spectacolul-lectură „Sindromul supraviețuitorului”.

Spectacolul este realizat pe baza a două texte scrise de autorii ucraineni Andrii Bondnarenko și Oksana Savcenko, iar din distribuție fac parte actrițele TAM Fatma Mohamed și Elena Popa. Încasările din vânzarea biletelor vor merge direct în contul Uniunii Naționale a Artiștilor de Teatru din Ucraina.

Publicitate

„Spectacolul este parte dintr-un proiect propus de Raluca Rădulescu, cea care a propus anterior și proiectul de sprijinire a artiștilor din Belarus, și Worldwide Reading Project, CITD (The Center of International Theatre Development) din Baltimore. În cadrul acestui proiect, UNITER este partener și a invitat toate teatrele de stat, companiile teatrale independente, precum și orice altă instituție de cultură din țară să se alăture cauzei pe care o susține”, transmit reprezentanții TAM într-un comunicat de presă.

Reprezentanții Teatrului „Andrei Mureșanu” au transmis că spectacolul-lectură „Sindromul supraviețuitorului” se va juca și după data de 16 mai, pentru a ajunge la un public cât mai variat.

„Artiști români pentru artiști ucraineni” este sora mai mică a campaniei naționale „Artiştii pentru artişti”, iniţiată de UNITER în anul 2002, în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţara.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio