Ştiri locale

Tabără de teorie pentru elevii Liceului de Arte „Plugor Sándor”

Deși e vacanță, coridoarele și sălile de clasă ale Liceului de Arte „Plugor Sándor” s-au umplut cu viață. În perioada 3-7 iulie s-a organizat cea de-a doua ediție a Taberei de Teorie, dedicată elevilor școlii. Scopul principal al acestei tabere a fost aprofundarea cunoștințelor dobândite pe parcursul anului școlar, precum și aplicarea practică a acestora, analiza critică a fenomenului muzical, implementarea în plan practic a cunoștințelor teoretice, precum și evidențierea punctelor reper pentru a veni în ajutorul orientării elevilor în arta muzicală. Pe lângă toate acestea, am considerat că este important să venim în ajutorul tinerei generații de muzicieni în transformarea cunoștințelor teoretice în artă creativă.

Considerăm că participarea elevilor, venind din cicluri diferite și cu pregătire diferită, constituie un succes al taberei. Am avut elevi care anul acesta au terminat clasa a V-a, dar și care au absolvit liceul. Acestora din urmă, cele 5 zile au venit în ajutorul pregătirii pentru admiterea la facultate.

Publicitate

Din punct de vedere profesional, diferența între activtățile din cadrul taberei și cele de la orele de curs constă în faptul că am avut posibilitatea de a lucra individual cu fiecare elev în parte și în funcție de necesitatea fiecăruia,acest lucru nefiind posibil în cadrul orelor de curs, disciplina TSD fiind una la care predarea se realizează pe grupe de elevi.

Cel de-al doilea scop al teberei a fost consolidarea echipei, ocazia de a ne cunoaște și în alte circumstanțe, de a preda prin joc și prin descoperire, astfel transformând învățarea într-o activitate atractivă tuturor participanților. Pe parcursul acestor 5 zile de tabără, s-au legat noi prietenii, iar legătura dintre profesori și elevi a devenit mai apropiată, mai personală. Pe lângă învățarea zilnică și intensivă, am avut ocazia de a include și jocuri de autocunoaștere, activități de team- building și culturale.

„A fost util, am învățat foarte multe. Atmosfera și compania au fost foarte distractive.”☺

Au partcipat elevi atât de la secția maghiară, cât și de la secția română, astfel pe parcursul activităților de învățare, și de recreere, aceștia au avut posibilitatea și de a învăța limba.

„Mi-a plăcut în tabără deoarece am învățat să vorbesc puțin mai bine românește.”

„Eu nu cunosc niciun elev care s-ar fi dus acasă decepționat de această tabără. Mai degrabă, întrebarea care se pune în ultima zi e \De ce trebuie să mergem acasă?\ , ceea ce nu e de mirare, deoarece aici fiecare dintre noi este acceptat așa cum e, nimeni nu este marginalizat. Se poate evolua foarte mult la teorie datorită doamnelor și domnului profesor, care fără să cunoască obosela, ne motivează și ne învață. Nu ducem lipsă nici de distracție. În timpul liber, după cină, ne jucăm și ne distrăm.”

„Pe lângă materie, am învățat că somnul este foarte important. 🙂 ”

„Invitația primită de la profesorii nostri de specialitate muzicală – teorie, solfegii, dicteu, istoria muzicii, armonie si forme – a fost bine-venita pentru noi absolventii claselor a XII-a , care împreună cu elevii de la specializarea muzică din cadrul Liceului de Arte “Plugor Sandor”, am putut participa la o tabără de muzică in Sfântu Gheorghe. În tabără atmosfera a fost foarte plăcută, deoarece atât pregătirile muzicale cât și celalalte activități la care am participat au fost foarte bine gestionate de către cadrele didactice care au fost alături de noi și cărora le mulțumim din suflet pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, pentru a ne simți minunat împreună. Pentru noi, cei mai mari dintre colegi, aminitrea acelor zile minunate va rămâne în suflet ca un ultim moment din viața de școlar, pentru că doar peste câteva săptămâni soarta fiecăruia dintre noi poate va lua o altă întorsătură sau poate va merge în continuare pe aripile muzicii, totul pe o altă treaptă a vieții, posibil cea de student. Mii de mulțumiri tuturor profesorilor care au contribuit la modelarea noastră ca oameni, care au reușit să ne pregătească frumos pentru drumul pe care vom păși fiecare dintre noi. Vom primi cu drag orice invitație de la profesorii noștri pentru a fi alături de ei, fie la concerte, fie la tabere sau orice alte tipuri de activități.

Vă multumim.”

Profesori: Domokos Orsolya, Kovács Janka-Hanna, Makkai Zoltán și Kerezsi Gyopár Iringó.

Mulțumim pentru sprijin Fundației Comunitare Covasna, firmei Sound Studio și Brutăriei Dioszegi, precum și Liceului de Arte „Plugor Sandor”.

Sursa: Comunicat de presă

 

Publicitate
banner we radio