
Szabó Kati a lansat la Sfântu Gheorghe cartea „Al cincilea aparat” la împlinirea vârstei de 50 de ani
Multipla campioană mondială şi olimpică la gimnastică artistică Ecaterina Szabó a fost sărbătorită luni, la Sfântu Gheorghe, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Culturii Maghiare.
În prezenţa a zeci de persoane, care au primit-o cu aplauze şi flori, fosta gimnastă, născută în localitatea Zagon, din judeţul Covasna, şi-a lansat volumul biografic „Al cincilea aparat. Szabo Kati – Vieţile mele”, semnat de jurnalistul Csinta Samu.
Kati Szabó a declarat că este o „carte de suflet”, care o dezvăluie în totalitate, vorbind atât despre bucuriile şi împlinirile ei, cât şi despre greutăţile şi necazurile care nu au ocolit-o.
„Eu nu am secrete, totul este în carte. Este o carte de suflet, pe care am citit-o cu lacrimi”, a declarat Kati Szabó, care trăieşte în Franţa, la Chamalieres, de mai bine de 20 de ani.
Aceasta a spus că are doi băieţi, Zeno şi Lorenzo, unul student în Mexic, iar celălalt elev, iar deocamdată nu se gândeşte să revină definitiv în România, deşi nu exclude în totalitate acest lucru.
Fosta campioană a dedicat acest volum mamei sale, care, după cum spunea, a fost cea mai importantă persoană din viaţa ei.
„Ea este fiinţa cea mai dragă din viaţa mea. A fost o femeie cu adevărat puternică, hotărâtă, a lucrat încontinuu pentru mine, probabil că am moştenit ambiţia de la ea. (…) În fiecare dimineaţă, primul meu gând se îndreaptă către ea. Deşi am fost foarte puţin împreună, am avut o relaţie cu adevărat strânsă, de suflet. (…) Fără ea nu aş fi ajuns niciodată până aici, fără ea nu ar exista astăzi Kati Szabó, nici ca gimnastă, nici ca om”, a scris aceasta în cartea sa.
Autorul volumului, Csinta Samu, a declarat că acest proiect editorial a reprezentat pentru el o „experienţă foarte interesantă”, în urma căreia a descoperit truda şi sacrificiile din spatele medaliilor strălucitoare, ceea ce a denumit „al cincilea aparat”.
„M-am aventurat în această lucrare cu nişte idei preconcepute, în schimb am întâlnit o persoană diferită faţă de cea pe care mi-am imaginat-o. Cu cât am intrat mai mult în povestea vieţii ei, cu atât mi-am dat seama că acele perioade dintre două competiţii, perioadele de pregătire, de antrenament, munca, lupta de zi cu zi cu cântarul, atmosfera care domnea la acea vreme în gimnastică, au început să mi se pară, până la urmă, mult mai importante decât competiţiile în sine. Acesta este al cincilea aparat”, a declarat Csinta Samu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a precizat că volumul, editat în limbile română şi maghiară, va fi lansat în scurt timp la Budapesta şi Bucureşti, iar ulterior în alte opt localităţi din ţară.
Totodată a menţionat că aceste lansări se înscriu într-un amplu proiect, realizat în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, ce are ca scop prezentarea mai multor personalităţi de etnie maghiară care în ultima sută de ani şi-au adus, într-un fel sau altul, contribuţia la dezvoltarea şi succesul României.
„Am lansat acest şir de programe, sub genericul ‘1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România’ cu ocazia Centenarului Marii Uniri, pentru a prezenta personalităţi covăsnene care au făcut istorie în profesia lor şi au intrat în istoria ţării, dăruind României ceva nepreţuit din cultura maghiarilor şi din spiritul transilvănean. Şi, cum se vede, prima ocazie a fost Szabo Kati. Ea este acea fetiţă care a primit în perioada 1983-1984 de 17 ori nota maximă, 10, pentru evoluţiile sale perfecte. La Jocurile Olimpice din anul 1984 de la Los Angeles, Kati Szabo i-a depăşit pe toţi la concursurile pe echipe, sărituri, bârnă şi sol. Această carte ne povesteşte despre o carieră care dovedeşte câtă muncă, durere, perseverenţă este nevoie, pe lângă talentul ieşit din comun, pentru obţinerea unor astfel de rezultate de clasă mondială”, a declarat Tamas Sandor.
