Ştiri locale

Sute de kilograme de alimente pentru ucraineni, colectate de UDMR şi Serviciul de Ajutor Maltez

Aproape o tonă de alimente şi alte bunuri, colectate în cadrul unei campanii derulate de UDMR Covasna şi Serviciul de Ajutor Maltez în beneficiul ucrainenilor, vor ajunge la Satu Mare, iar apoi la persoanele afectate de război.

Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat, vineri, că foarte mulţi oameni de afaceri, dar şi oameni simpli au dat dovadă de solidaritate şi generozitate şi au făcut donaţii.

Publicitate

“În primul primul rând aş vrea să evidenţiez că suntem împotriva oricărei forme de agresiune, oricărei forme de război, însă suntem prea mici, cred eu, pentru o asemenea mişcare internaţională care se petrece în imediata apropiere a ţării noastre, la zero kilometri de fapt de graniţa României. Însă ceea ce putem face sunt următoarele: am început şi noi şi sistematic să colectăm donaţii din partea cetăţenilor, din partea întreprinzătorilor, din partea oamenilor de afaceri şi a instituţiilor. În momentul de faţă am strâns peste 3.000 de flacoane de apă minerală, peste 600 de kilograme de făină, alte 150-200 de kilograme de alimente nealterabile şi foarte multe pachete cu materiale de îngrijire, precum săpun, detergent şi aşa mai departe. Colectarea continuă şi cerem solidaritate din partea cetăţenilor. (…) Aceste materiale vor ajunge la Serviciul de Ajutor Maltez din Satu Mare şi de acolo o să pornească spre Ucraina”, a declarat acesta.

Tamas Sandor, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a menţionat că autorităţile locale au pus la dispoziţia refugiaţilor ucraineni aproape 400 de locuri de cazare gratuite.

“Pentru oamenii care a trebuit să îşi părăsească ţinutul lor natal, în momentul de faţă sunt peste un milion de persoane care au plecat spre Polonia, Ungaria şi România, am oferit în total în judeţ peste 400 de locuri de cazare, dintre care o sută se leagă de Consiliul Judeţean, printre care 85 sunt gratuite, cu prioritate pentru femei cu copii”, a mai spus Tamas Sandor.

Deputatul UDMR Covasna Konczei Csaba a menţionat că fermierii din judeţ s-au oferit să doneze trei tone de cartofi, care vor fi transportaţi către Ucraina când vremea se va ameliora.

Persoanele care doresc să susţină campania pot face donaţii la sediul din Sfântu Gheorghe al Serviciului de Ajutor Maltez, strada Pescarilor, nr. 34/B, precum şi la sediile UDMR din Sfântu Gheorghe, Covasna, Târgu Secuiesc şi Baraolt.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio