Ştiri

Surse: Guvernul modifică ordonanța privind Codul Fiscal. Schimbări pentru microîntreprinderi, HoReCa și jocurile de noroc

Guvernul a decis să modifice ordonanța privind Codul Fiscal, după o serie de întâlniri cu mediul de afaceri, sindicatele și autoritățile locale. Potrivit unor surse guvernamentale, sunt prevăzute mai multe modificări care vizează microîntreprinderile, sectorul Horeca, jocurile de noroc sau impozitul pe proprietate. 

Astfel, potrivit surselor citate, microîntreprinderile nu vor mai fi obligate să facă angajări, însă firmele fără angajați vor plăti automat impozit pe profit (16%), iar companiile care au cel puțin un angajat plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri dacă se încadrează în noul plafon stabilit de guvern de până la 500 de mii de euro. Până acum, microîntreprinderile fără angajați plăteau un impozit pe profit de 3%, această facilitate fiind practic eliminată.

De asemenea, consultanța și managementul vor fi definite mai clar, în contextul în care ordonanța prevede că vor fi limitate la 20% veniturile obținute din aceste activități.

Publicitate

Pentru sectorul Horeca, Guvernul va amâna intrarea în vigoare a noilor prevederi până la începutul anului viitor, față de data de 1 august din forma inițială a ordonanței. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, pentru Horeca se va aplica un impozit pe cifra de afaceri de 1%, sau se poate opta pentru impozitul pe profit, fiind eliminat impozitul specific.

În urma discuțiilor cu primarii s-a revenit asupra unei măsuri, iar impozitul pe proprietate va rămâne doar la pragurile minimale, respectiv 0,1% pentru rezidențial și 0,5% pentru nerezidențial.

La jocurile de noroc se modifică pragurile de impozitare, astfel fiind impozitate cu doar 3% câștigurile de până la 10.000 de lei pentru jucători, iar pragul crește progresiv la 20%, respectiv 40% în funcție de câștig. 40% va fi pentru veniturile de peste 66.750 de lei. În schimb, de la 1 august 2022 va crește impozitarea pe firme care se ocupă de organizarea jocurilor de noroc, cu taxe la licențe și cu impozitare dublă.

Modificări vor fi făcute și în ceea ce privește transportatorii, astfel încât să nu aibă probleme cu diurnele, după ce aceștia au criticat măsurile anunțate de Guvern. Astfel, diurna pentru transportori va fi eliminată din veniturile extra-salariale.

Tot de la 1 august vor intra în vigoare și noile accize pentru țigări și alcool, precum și contractele part-time. În cazul în care o persoană are un singur contract part time, aceasta va plăti contribuții similare cu cele existente la salariul minim pe economie. Excepție vor face elevii și studenții cu vârste sub 26 de ani, persoanele care urmează o formă de ucenicie, pensionarii care beneficiază de pensie din sistemul public, persoanele fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parțial sau întreg și valoarea cumulată depășește salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilități.

Publicitate
banner we radio