Ştiri locale

Pot fi solicitate subvenţiile de încălzire pentru sezonul rece la Sfântu Gheorghe

La fel ca și în anii anteriori, subvenția pentru încălzirea locuinței poate fi acordată și în acest an, în perioada noiembrie-martie, tuturor familiilor unde venitul net de persoană nu depășește suma de 615 lei. Cei care doresc să solicite subvenția inclusiv pentru luna noiembrie vor trebui să depună dosarul necesar acordării subvenției la sediul de pe strada Erege nr. 19 al Direcției de Asistență Comunitară, cel târziu până la data de 20 noiembrie. Solicitanții sunt obligați în continuare să comunice orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia în perioada acordării subvenției pentru încălzire. Comparativ cu anul precedent, o schimbare o constituie faptul că începând cu anul 2017 alocația de stat pentru copii nu reprezintă un venit impozabil.

Documentele necesare obținerii subvenției pentru încălzirea locuinței:

Publicitate

– cerere completată

– ultima factură de gaz sau energie electrică

– copie după actele de identitate pentru toți membrii familiei, copia certificatelor de naștere pentru copiii minori sub 14 ani

– copia certificatului de stare civilă: certificat de căsătorie, certificat de divorț, certificat de deces

– adeverință de venit pentru toți membrii de familie care au împlinit 18 ani,  eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, adeverință de la locul de muncă privind venitul net realizat (care va cuprinde toate contribuțiile, tichetele de masă etc.), cupon de pensie.

– adeverință școlară în cazul elevilor peste 18 ani, adeverință de venit în cazul studenților

– permisul de ședere, altul decât cartea de identitate

– în cazul persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, adeverință privind terenul agricol, eliberată de Biroul de Registru Agricol al Primăriei, copia actelor doveditoare privind bunurile

– copia contractului de locuință

– copie după cartea de identitate a vehiculului

Rata subvenției:

– În cazul încălzirii cu gaze naturale, rata maximă a subvenției este de cel mult 262 lei și cel puțin 20 lei

– În cazul încălzirii cu lemne, valoarea maximă a subvenției este de cel mult 54 lei și valoarea minimă de 16 lei

– În cazul încălzirii cu electricitate, valoarea maximă a subvenției este de 240 lei și valoarea minimă de 48 lei.

În comparație cu anul trecut nu s-au schimbat nici criteriile de obținere a subvenției, astfel că depozitele/economiile bancare care depășesc suma de 3.000 de lei vor reprezenta în continuare un motiv de refuz. De asemenea, nu vor putea beneficia de subvenție nici persoanele care sunt proprietari de autovehicule și/sau motociclete de mai puțin de zece ani, precum nici cei care sunt proprietari a două autovehicule sau două locuințe.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

Publicitate
Publicitate
banner we radio