
Subprefectul Cosmin Boricean, internat la Spitalul Judeţean după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID-19
Testele au confirmat, joi dimineață, prezența virusului SARS-CoV-2 în cazul subprefectului Cosmin Boricean.
Acesta fusese testat după ce un alt angajat al Prefecturii Covasna a fost recent diagnosticat cu COVID-19, iar subprefectul a avut simptome ale bolii.
„Domnul subprefect este internat, deci rezultatul este pozitiv. Se simțea rău, de câteva zile avea niște simptome. Medicul de familie i-a stabilit diagnosticul ca fiind o boală de plămâni, i-a dat antibiotice. Dumnealui a mai făcut un test înainte cu vreo două săptămâni, a fost negativ și era exclusă varianta infectării”, ne-a declarat prefectul județului Covasna, Todor Iulian.
O anchetă epidemiologică a fost demarată pentru a se identifica persoanele care au intrat în contact cu aceştia, iar sediul Prefecturii va fi dezinfectat şi se vor impune restricţii privind accesul în instituţie în cazul altor persoane în afara angajaţilor instituției.
„Se mai fac teste în cazul angajaților care au intrat în contact direct cu dânsul și cu celălalt coleg și să sperăm că nu mai avem și alte cazuri. Eu am intrat în contact, dar am respectat măsurile de distanțare, dezinfecția mâinilor, am purtat măști, dar au mai fost documente pe care inevitabil le-am mânuit toți cei care lucrăm aici. Nu este exclusă nicio variantă, dar o să fac și eu un test pentru siguranța mea, în primul rând, dar și pentru siguranța colegilor”, a mai spus prefectul.
Subprefectul Cosmin Boricean se află în prezent internat la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.
(Ioana Ardeleanu)