Ştiri locale

Studio M din Sfântu Gheorghe, prezent la un Festival Internaţional de Teatru din Iran

Teatrul de Mişcare Studio M din Sfântu Gheorghe participă la cea de-a 37 ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fadjr, care are loc în perioada 11 – 23 februarie la Teheran (Iran).

Potrivit reprezentanţilor companiei, festivalul este cel mare eveniment de teatru din regiune, la care participă trupe din Finlanda, Germania, Norvegia, Franţa, Liban, Georgia, Siria, Azerbaidjan, Ungaria şi România, iar Studio M a fost invitat cu producţia „LIFT-Boys Will Be Boys” în regia şi coregrafia lui Fehér Ferenc.

„Trupa a mai jucat anul trecut în Iran în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Alef din Tabriz, unde a câştigat premiul pentru cea mai bună regie. Trupa va juca pe 18 şi 19 februarie în Molavi Hall din Teheran”, se arată într-un comunicat de presă.

Teatrul de Mişcare Studio M a fost înfiinţat în anul 2005 în Sfântu Gheorghe, fiind prima trupă profesionistă de teatru-mişcare din Transilvania.

(Agerpres)