Studenţii, masteranzii şi doctoranzii pot beneficia de burse din partea Primăriei Sfântu Gheorghe
În ultima şedinţă din 2022, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat o nouă sesiune de burse pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi în ani terminali.
Pentru bursă pot aplica studenţii care își pregătesc teza de licență, masterat sau doctorat în anul universitar în curs. Această bursă se poate acorda studenților cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar și studenților din alte localități.
Pot aplica studenți care – deși nu sunt din Sfântu Gheorghe –, se află în faza de pregătire a tezei de licență, masterat sau doctorat în anul universitar curent, iar subiectul ales are utilitate locală, sau au efectuat cercetări despre municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv dacă rezultatele cercetării pot fi transpuse în administrație sau în vreun domeniu de dezvoltare al municipiului Sfântu Gheorghe. Studenții cu domiciliul în Sfântu Gheorghe pot aplica indiferent de subiectul cercetării lor.
Valoarea burselor depinde de nivelul studiilor, adică cei care se pregătesc pentru lucrarea de licență pot primi 300 de lei lunar timp de 4 luni, cei care își finalizează studiile de masterat pot beneficia de 500 de lei lunar, iar cei care se pregătesc pentru disertația de doctorat pot primi burse în valoare de 1.000 de lei lunar pentru o perioadă de 4 luni.
Persoanele interesate pot depune dosarele la Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură, sau le pot trimite prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul pentru Tineret, strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, România. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 ianuarie 2023 (data poştei).
Totodată, indiferent de modalitatea de depunere a documentaţiei, formularul de înscriere trebuie trimis şi în format electronic la adresa de e-mai zsolt.balogh@sepsi.ro, până la ora 15:00 a zilei de 31 ianuarie 2023.
Regulamentul poate fi consultat AICI, iar formularul de înscriere poate fi descărcat de AICI.
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a lansat programul de burse pentru studenți în 2014, iar la bursă pot aplica studenții sub 35 ani care își continuă studiile universitare, de master sau de doctorat oriunde în lume, și lucrează la pregătirea disertației lor în cursul anului actual.
(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)