
Ştafeta Veteranilor Invictus va străbate şi în acest an judeţul Covasna
Ştafeta veteranilor Invictus, formată din voluntari care şi-au propus ca prin această acţiune să aducă un omagiu soldaţilor români răniţi sau căzuţi în teatrele de operaţiuni, va traversa şi în acest an judeţul Covasna.
Festivitatea de predare a ştafetei va avea loc marţi, 11 octombrie, la monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe, de unde voluntarii vor porni spre judeţul Harghita. Alergătorii vor parcurge 65 de km, pe drumul european E 578, până în municipiul Miercurea Ciuc, unde vor preda ștafeta voluntarilor Invictus din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte „Gen. Virgil Bădulescu”.

„Să alergăm cu toți în data de 11 octombrie 2022! Cu gândul la eroii neamului, cu sufletul aproape de militarii răniți, cu inima plină de dragoste pentru Români (…) Atunci când oboseala își va spune cuvântul, ne vom repeta ceea ce reprezintă spiritul Invictus: să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!”, au transmis reprezentanţii Centrului Militar Judeţean Covasna.
Potrivit acestora, povestea Invictus România a început în anul 2014, atunci când un grup de voluntari militari și civili, inspirați de organizarea la Londra a primelor jocuri Invisctus sub patronajul prințului Harry al Marii Britanii, au demarat un proiect de educație care „dincolo de ideea de promovare a valorilor militare și naționale, și-a propus să sensibilizeze societatea civilă asupra recunoștinței care se cuvine camarazilor noștri răniți în acțiuni militare, și să ducă militarii români răniți la Invictus Games”.
Ştafeta veteranilor Invictus, ajunsă în acest an la a IX-a ediţie, este organizată în preajma Zilei Armatei Române, marcată anual pe 25 octombrie.
(Ioana Ardeleanu)
