Sport, Ştiri locale

Sportiv de la CSM Sfântu Gheorghe, campion mondial de Ju-jitsu cadeţi

Radu Nicolae Boieriu, sportiv legitimat la CSM Sfântu Gheorghe, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale de Ju-Jitsu devenind astfel noul Campion Mondial la categoria +73 kg U16 cadeți.

În perioada 2-6 noiembrie, în Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite, o parte din sportivii componenți ai Lotului National de Ju Jitsu al României au participat la Campionatul Mondial de Ju Jitsu cu participarea a 60 țări și prezența a 1362 de sportivi.

Publicitate

Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe a participat la aceste campionate cu patru sportivi componenți ai lotului național, pregătiți de antrenorii Cristina și Petru Oltean, aceștia obținând următoarele rezultate:

  1. Boieriu Radu Nicolae a devenit CAMPION MONDIAL, medaliat cu aur la fighting +73kgU16 cadeți.
  2. Ţifrea Gheorghe Laurențiu locul 5 la categoria -62 kg U21 ani Tineret.
  3. Boglut Adrian Lucian locul 5 la categoria -62 kg U21 ani Tineret.
  4. Laşcu Vlad Dan locul 13 la categoria -62 kg Seniori.

„Evoluția sportivilor de la CSM Sfântu Gheorghe a fost una foarte bună, aceștia abordând categorii foarte grele cu mulți spotrivi de valoare. Boieriu Radu devine Campion Mondial învingând toți adversari prin Full-Ipoon (înainte de limită), Țifrea Laurențiu pierde in semifinală și ulterior finala mică, iar Bogluț Adrian luptă în recalificări până în finala mică obținând astfel cele două locuri 5 la aceeași categorie de ani și greutate acesta având meciuri foarte frumoase învingând sportivi de valoare, Lascu Vlad este descalificat in al doilea meci printr-o  decizie eronată a arbitrilor clasându-se astfel pe locul 13, ulterior analizându-se meciul s-a constatat decizia greșită, dar taxa de contestație a fost prea mare pentru buzunarul nostru. Mulțumim tuturor celora care au contribuit la obținerea acestor rezultate frumoase”, a declarat antrenoarea Cristina Oltean.

Publicitate
banner we radio