Ştiri locale

Spitalul Judeţean ia în calcul reducerea programului Centrului de evaluare COVID-19

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe ia în calcul reducerea programului de lucru al Centrului de evaluare COVID-19, înfiinţat săptămâna trecută, din cauza numărului mic de pacienţi.

Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat miercuri că în perioada 28 ianuarie – 2 februarie doar şase persoane, cu vârste cuprinse între 48 şi 72 de ani, au fost evaluate în cadrul acestui centru.

Publicitate

„În patru zile de funcţionare au fost şase pacienţi. Dacă merită să fie ţinut funcţional, răspunsul este: în aceste condiţii, nu. Săptămâna aceasta vedem care va fi activitatea acestui centru şi săptămâna următoare o să luăm o decizie de diminuare a programului Centrului de evaluare. Trebuie să cerem în acest sens toate aprobările, mai ales în condiţiile în care funcţionarea acestui centru nu înseamnă un venit suplimentar pentru spital. Deci, acest lucru trebuie subliniat, chiar dacă serviciile sunt plătite, nu înseamnă că sunt plătite peste contractul pe care îl avem cu Casa de Asigurări de Sănătate, sunt încadrate în buget”, a precizat Andras Nagy Robert.

Managerul spitalului a spus că medicii de familie sunt cei care decid dacă pacienţii trebuie sau nu să fie trimişi la centrul de evaluare.

„La întrebarea de ce nu sunt mai mulţi pacienţi, răspunsul este că iniţiativa de a trimite pacienţii COVID-19 ar trebui să vină de la medicul de familie şi sunt situaţii şi situaţii. Am constatat şi constatăm în continuare că medicul de familie încă consultă prin telemedicină pacienţii COVID-19, prin geam, prin telefon, prin alte căi şi nu îi trimit la noi. (…) Ideea este că motivul pentru care am apelat la înţelegerea medicilor de familie să îşi programeze pacienţii la acest centru a fost din mai multe considerente: unul, ca pacientul să ştie la ce moment trebuie să ajungă. Doi, ca Ambulanţa să ştie cum trebuie să-şi organizeze efectiv parcul auto cu care transportă pacienţii, pentru că pandemia, şi la nivel de SAJ şi la nivel de SMURD, a adus sarcini suplimentare, deci şi Ambulanţa, la fel cum este şi spitalul, este suprasolicitată. Şi al treilea motiv este ca să avem şi noi, cât de cât, o organizare a activităţii noastre, având în vedere că personalul medical din acest centru de evaluare a fost dirijat de pe secţiile de Infecţioase”, a afirmat directorul spitalului.

Centrul de evaluare a pacienţilor COVID-19 din cadrul Spitalului Judeţean şi-a început activitatea miercurea trecută, asistenţa fiind asigurată de cinci medici, patru specializaţi în boli infecţioase şi unul în medicină internă.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio