Ştiri locale

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe mărește echipa de medici de la ATI

Deficitul de personal a fost și rămâne una dintre cele mai mari probleme cu care spitalele din țară se confruntă, iar pandemia Covid-19 nu a făcut altceva decât să evidențieze și mai mult nevoia de suplimentare a posturilor, mai ales în secțiile care tratează pacienți bolnavi cu forme grave de coronavirus.

În cursul anului trecut, Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe și-a dublat capacitatea de cazare în secția de Terapie Intensivă Covid, a investit în aparatură medicală nouă și a detașat medici de pe alte secții pentru ca pacienții să poată fi monitorizați corespunzător.

Publicitate

Cu toate acestea, este nevoie în continuare de specialiști, iar în acest sens, conducerea unității medicale a anunțat că în perioada următoare va scoate la concurs încă două posturi de medic în cadrul secției ATI.

„Ca perspectivă de lărgire a echipei medicale, în perioada următoare vom scoate la concurs alte două posturi de medic la Terapie Intensivă, iar astfel o să ajungem la un efectiv de 10 medici. În plus, avem alte 5 posturi de rezidenți ocupate la UPU – SMURD”, a declarat managerul Spitalului, András-Nagy Róbert.

Șefa secției de Anestezie și Terapie Intensivă, medicul specialist Buzsi Janka, a precizat că în prezent, în cele două compartimente destinate pacienților Covid și non-Covid, sunt disponibile în total 20 de paturi, dintre care 14 dispun de aparate de ventilație.

Potrivit acesteia, în ultimele luni de la debutul pandemiei, secția și-a mărit și echipa de asistenți, ajungând la un număr total de 25.

„ În perioada Covid-19 secția ATI a fost dotată cu ventilatoare noi, momentan avem în total 20 de paturi în zona Covid și non-Covid, și 14 ventilatoare. Avem echipamente de protecție suficiente, deci numai 6 paturi sunt fără ventilator. Au fost angajați asistenți noi, dar au fost și detașați de pe alte secții în această perioadă. Am pornit de la 16 asistenți de Terapie Intensivă iar momentan avem 25. În ceea ce privește medicii, momentan suntem 7 și mai avem o colegă care are contract pentru gărzi. Este binevenit faptul că se vor mai înființa încă două posturi de medic”, a declarat dr. Buzsi Janka.

În prezent, pe lângă echipa de infirmieri, asistenți și brancardieri care lucrează pe secția de ATI, activitatea este asigurată de 4 medici primari de anesteziologie și terapie intensivă (Costache Cătălin, Blényesi Olga, Jakab Emese-Enikő și Kotró-Kosztandi Kinga), trei medici specialiști (Zöldi Márta-Melinda, Egyed Andrea și șefa secției ATI, Buzsi Janka), respectiv un medic rezident în anul V care s-a alăturat echipei în luna decembrie a anului trecut (Anca Octavian-Alexandru).

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio