Ştiri locale

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, locul 5 în țară la rapiditatea și eficiența în îngrijirea pacienților cu AVC ischemic

Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe a urcat, în doar câteva luni, pe locul 5 în țară, între cele mai bune spitale în ceea ce privește rapiditatea și eficiența în îngrijirea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic.

În primul trimestru al acestui an (ianuarie-martie), timpul mediu de intervenție de la sosirea pacientului și până la aplicarea procedurii de tromboliză (door-to-needle) a scăzut la 38 de minute și 8 secunde, față de 40 de minute și o secundă, în medie, în perioada septembrie-decembrie 2021, atunci când unitatea medicală se afla pe locul 7 în ceea ce privește timpul mediu de intervenție.

Publicitate

Totodată, față de perioada iulie-septembrie 2021, când timpul mediu de intervenție era de 54 minute și 4 secunde, se înregistrează o scădere cu aproape 16 minute de la prezentarea pacientului la spital, și până la aplicarea tratamentului.

Din totalul celor 111 pacienți spitalizați de la începutul acestui an cu diagnosticul de AVC ischemic acut, 19 au beneficiat de tromboliză. Tratamentul nu este unul fără riscuri și este strict condiționat de timpul în care pacientul se prezintă la spital, putând fi administrat într-o fereastră de timp de cel mult 4 ore și jumătate de la producerea accidentului vascular, dacă starea de sănătate a pacientului o permite.

„Când vine vorba despre accidentele vasculare cerebrale ischemice, timpul de intervenție este extrem de important, iar fiecare minut sau secundă contează! (…) Rezultatele bune ne ambiționează mereu să demonstrăm că putem și mai mult! Așa se face că în doar câteva luni am reușit să reducem timpul mediu de intervenție de la sosirea pacientului și până la aplicarea procedurii (door-to-needle)! În primele 3 luni ale acestui an, spitalul nostru a tratat prin această procedură 19 pacienți, din cei 111 care s-au prezentat cu AVC ischemic. Timpul mediu de intervenție door-to-needle a scăzut la 38 de minute și 8 secunde, clasând spitalul nostru pe locul 5 în țară în ceea ce privește rapiditatea și eficiența în îngrijirea pacienților cu AVC ischemic. Continuăm să dovedim că în echipă suntem puternici și reușim tot ceea ce ne propunem!”, au transmis reprezentanții spitalului, într-o postare pe Facebook.

În luna iunie a anului trecut, unitatea medicală a fost premiată de către organizația internațională ESO Angels și Societatea Europeană de Stroke la categoria „GOLD”, pentru rapiditatea și eficiența în îngrijirea pacienților cu AVC, devenind astfel unul dintre cele mai bune spitale din țară la acest capitol.

Tot atunci, a fost lansată o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire accidentele vasculare cerebrale și măsurile pe care pacienții și aparținătorii trebuie să le ia în momentul în care observă primele simptome.

Spitalul este înscris și la ediția din acest an a premiilor ESO Angels, alături de alte unități medicale din țară și din străinătate, care realizează cu succes această procedură.

Recunoașterea imediată a semnelor care indică producerea unui AVC poate face diferența între supraviețuire și deces, iar reacția rapidă poate îmbunătăți șansele ca pacientul să nu rămână cu dizabilități cerebrale pe termen lung. În cazul în care tratamentul are succes, pacientul se poate recupera complet, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este esențial ca aparținătorii sau pacientul să solicite asistență medicală în cel mai scurt timp.

Semnele accidentului vascular pot fi memorate cu ajutorul acronimului F.A.S.T.: F (face dropping) – care indică modificări la nivelul feței; A (arm weakness) – slăbiciune la nivelul membrelor superioare și inferioare; S (speech difficulty) – tulburări de vorbire; și T (time is brain) – timpul de reacție care este crucial.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio