Spectacol Lord of the Dance by Michael Flatley la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe
Spectacolul „Lord of the Dance”, realizat de coregraful Michael Flatley, va fi prezentat în data de 19 mai pe scena Arenei Sepsi din Sfântu Gheorghe, publicul având posibilitatea de a vedea live una dintre cele mai de succes producţii de dans din lume.
Potrivit organizatorilor, spectacolul aniversar al cunoscutei trupe irlandeze de dans marchează, sub genericul „25 Years of Standing Ovations”, un sfert de secol de turnee mondiale.
„Spectacolul vibrant şi energic, cu povestea sa spusă prin dans, coregrafia fantastică şi muzica specială a uimit publicul din întreaga lume, iar producţia a câştigat nemumărate premii. Până în prezent peste 60 de milioane de oameni din peste 50 de ţări au admirat spectacolul de dans irlandez oferit de cei 40 dintre cei mai buni dansatori, devenind una dintre cele mai de succes producţii de dans din lume. Coregrafii şi costume noi şi cele mai actuale tehnologii pentru efectele vizuale fac din acest nou show un spectacol de neratat, în regia lui Michael Flatley şi acompaniaţi de compoziţiile lui Gerard Fahy”, precizează organizatorii într-o postare pe pagina de Facebook a Sepsi Arena.
Bilelete au fost puse în vânzare pe platforma iaBilet.ro (click AICI) şi costă între 157 şi 471 de lei, în funcţie de categoria de loc.
Michael Flatley s-a născut și a crescut în Statele Unite, dar și-a vizitat adesea familia în Irlanda în copilărie, unde s-a îndrăgostit ireversibil de dansul irlandez. Încurajat de mama și bunica sa, ambele campioane de dans irlandez, Michael a învățat primii pași de dans la vârsta de patru ani. Până în ziua de astăzi, Michael continuă să-și onoreze răposata bunica la fiecare spectacol al trupei Lord of the Dance, lăsând un loc gol din primul rând ca un tribut tăcut adus femeii care a deschis calea succesului său.
Educația lui Michael în dansul irlandez a continuat și în următorii ani. La vârsta de 11 ani, a fost trimis acasă de la un curs pentru că era prea „bătrân”, dar Michael nu s-a lăsat învins. El a îmbrățișat această provocare, iar la vârsta de 17 ani a devenit primul american care a adus titlul de campion mondial de dans irlandez în Statele Unite. După ce a absolvit liceul, Flatley a deschis o școală de dans irlandez, dar s-a simțit rapid neîmplinit, deoarece dorința lui supremă era să execute el însuși mișcările. Astfel, a început să-și construiască o carieră fără precedent ca prim dansator profesionist irlandez, recunoscut la nivel internațional. De la primele sale show-uri în anii 1980 alături de formația tradițională irlandeză de renume mondial, The Chieftains, Flatley a generat entuziasmul global pentru dansul irlandez.
Dupa ce a atras atentia președintelui Irlandei, Mary Robinson, și a producătorilor de show de dans, Flatley a fost invitat să creeze un moment memorabil, având în prim plan dansul irlandez pentru Eurovision Song Contest din 1994, prinzând astfel viață „Riverdance”.
Acest moment a fost vizualizat de cei 300 milioane de urmăritori ai Eurovisionului, primind ropote de aplauze minute în șir de la cei 4.000 de spectatori din Point Theatre din Dublin.
Ulterior, Flatley a început crearea Lord of the Dance, primul spectacol de dans irlandez bazat în întregime pe viziunea lui unică. După premiera sa la Point Theatre din Dublin în 1996, publicul și criticii nu s-au săturat, descriind spectacolul ca fiind „puternic”, fantastic”, „electrizant”, „magic” și „o priveliște minunată”.
Ce recorduri a atins Lord of the Dance?
Un succes instantaneu, Lord of the Dance a avut numai spectacole sold-out, a primit ovații peste ovații și a stabilit recorduri pe tot globul. În peste 1000 de locații din 60 de țări diferite și pe fiecare continent, 60 de milioane de oameni au admirat spectacolul de dans irlandez de la premieră până acum, fiind astfel una dintre cele mai de succes producții de dans din lume, din toate timpurile. A doborât recorduri de box office în întreaga lume.
În 1998, Lord of the Dance a stabilit un record de 21 de spectacole consecutive la legendara arenă Wembley din Londra, un record care nu a mai fost întrecut de atunci. Vânzările de videoclipuri la nivel mondial au depășit 12 milioane de copii.
„Feet of Flames” a fost primul spectacol care a fost performat vreodată la istoricul „Route of Kings” din Hyde Park din Londra. Acest spectacol a atins noi culmi, deoarece Michael Flatley l-a dus pe stadioane cu o capacitate de 120.000 de locuri, sold-out. „Celtic Tiger” a debutat în 2005 și a marcat începutul unei noi ere a dansului irlandez, care a combinat tradiția cu trendurile internaționale moderne.