
Șofer mort într-un accident pe DN11, la Cătrușa, din cauza unui cerb
Un bărbat în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața, vineri, în urma unui accident petrecut pe DN11B, în zona localității Cătrușa, după ce mașina pe care o conducea a lovit un cerb, iar ulterior a părăsit partea carosabilă.
Potrivit IPJ Covasna, în mașină, alături de șofer, se mai afla o femeie, care a scăpat cu viață în urma evenimentului rutier.

„La data de 07.10.2022, în jurul orelor 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe DN 11B, a avut loc un accident de circulație. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11B, la km 15, a surprins și a lovit un animal sălbatic, din specia cerb, aflat pe partea carosabilă. În urma impactului cu animalul sălbatic, autoturismul a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea unei femei pasageră pe locul din dreapta față în autoturism”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.