Şofer depistat de polițiștii covăsneni cu o alcolemie de 3,49‰, aproape de comă alcoolică

La data de 30 august, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului a fost sesizați despre faptul că pe DN 10 a avut loc o tamponare între două autoturisme.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că evenimentul rutier a avut loc pe DN 10, la km 113, loc în care au identificat un bărbat de 51 de ani care a relatat verbal că, în timp conducea un autoturism pe direcția Buzău-Brașov, a acroșat cu partea dreapta față un alt autoturism care s-a pus în mișcare din afara părții carosabile fără să se asigure.

Publicitate

Bărbatul a indicat autoturismul cu care a intrat în coliziune, aflat în afara părții carosabile fiind orientat pe direcția Buzău-Brașov.

În autoturismul indicat a fost identificat un bărbat de 59 de ani, care, fiind într-o stare vădită de ebrietate și incoerent în vorbire, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

Totodată, întrucât acesta a manifestat un comportament violent, polițiștii au fost nevoiți să procedeze la încătușarea acestuia, fiind ulterior condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform Buletinului de Analiză Toxicologică, alcoolemia acestuia a fost de 3,49‰/l  alcool pur în sânge, la prima probă și 3,37‰ g/l  alcool pur în sânge, a doua probă. Este relevant a se menționa că, conform referințelor medicale, beția corespunde unor valori cuprinse între1-2g/l, dincolo de 3 grame poate surveni o comă.

În urma probelor administrate în cauză, față de bărbat a fost dispusă măsura preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Precizăm faptul că reținerea pentru o perioadă de 24 de ore este o măsură preventive reglementată de codul de procedură penală și nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri