
Şofer covăsnean testat pozitiv pentru două substanţe psihoactive
Un şofer în vârstă de 40 de ani din judeţul Covasna este cercetat de poliţiştii braşoveni după ce luni dimineaţă a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Braşov, sub influenţa drogurilor.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan, a transmis că la testarea bărbatului, aparatul DrugTest a indicat prezenţa cocainei şi substanţei THC-5, şoferul fiind transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice.
„Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unuidosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În fapt, la data de 24 octombrie 2022, în jurul orei 09.20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 40 ani din județul Covasna, care conducea un autoturism pe strada Calea Feldioarei din municipiul Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la THC-5 și cocaină. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a transmis IPJ Braşov.
Bărbatul este cercetat penal, doarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
(Ioana Ardeleanu)
