Info Trafic, Ştiri locale

Şofer beat din Târgu Secuiesc, prins după o urmărire şi focuri de armă înspre maşină

În data de 2 iulie 2023, în jurul orei 02:15, polițiști din cadrul  Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, în timpul serviciului de patrulare, au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula pe strada Vasarhely Peter din municipiu.

Conducătorul auto a ignorat semnalul polițiștilor, accelerând și continuând deplasarea. Vehiculul a fost intersectat de un alt echipaj de poliție care, de asemenea, a efectuat semnal de oprire a vehiculului prin utilizarea sistemului de avertizare sonoră și luminoasă. Semnalul a fost din nou ignorat de către șofer, astfel că a fost executat un foc cu armamentul din dotare în direcția anvelopelor autoturismului.

Publicitate

Polițiștii au urmărit autoturismul prin municipiul Târgu Secuiesc și ulterior pe un drum care deservește terenurile agricole aflate în extravilanul localității, unde, la efectuarea unui viraj, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat într-un șanț.

În vehicul au fost identificați doi bărbați, conducătorul auto de 45 ani și un pasager de 52 ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Din verificări a rezultat că numărul de înmatriculare provizoriu înscris pe plăcuțele montate pe autoturism a fost valabil în cursul anului 2019 și a fost atribuit unui alt vehicul.

Împotriva conducătorului auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Covasna.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio